marți, 9 iunie 2015

OTETUL ALB – UN PRODUS UIMITOR


Oțetul alb, oțetul de alcool sau oțetul de cristal : aceste trei denumiri se referă la același produs. Oțetul alb este un oțet transparent, produs din alcool de sfeclă sau din amidon de porumb fermentat și care are o concentrație de alcool ce nu depășește 8°C.
Dacă intri într-un magazin, vei vedea culoare întregi pline cu cele mai recente produse ce promit să îţi economisească timpul şi energia, în timp ce îţi fac casa strălucitor de curată.
Din păcate, multe dintre aceste produse conţin chimicale toxice care îţi pot afecta sănătatea şi mediul.
Până la Al Doilea Război Mondial, ne descurcam perfect la curăţat cu ingrediente normale de bucătărie, cum ar fi lămâile, sarea, oţetul şi bicarbonatul de sodiu.
Publicitatea ne-a făcut să credem că avem nevoie de o multitudine de produse – căte unul pentru fiecare cameră. Unul pentru chiuvetă, unul pentru cadă, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar…şi lista nu se mai termină.Astăzi vreau să vorbesc despre oţetul alb, care este un produs uimitor.
Geamurile şi oglinzile tale vor străluci cu un minim efort, lăsând totul fără urmă de mizerie.
Ceainice, robinete, capete de duş şi vase de toaletă nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar.
Mirosurile vor dispărea în mod natural.
Mucegaiul va fi păstrat la distanţă dacă îţi faci obiceiul de a stropi faianţa şi perdeaua de la duş cu oţet, după baie.
Podelele tari vor rămâne fără grăsime sau alte urme, şi lucioase în acelaşi timp.
Şi, dacă asta nu e destul, poţi să cureţi şi fundurile de bucătărie cu oţet, să îndepărtezi furnicile şi îl poţi adăuga şi la ciclul de stoarcere al maşinii de spălat pentru a-ţi înmuia hainele.
Tot ce trebuie să faci este să umpli pe jumătate o sticlă cu pulverizator cu oţet alb, să o umpli până sus cu apă şi gata! Foloseşte o bucată de material cu fibre mici şi casa ta vă străluci cât ai clipi din ochi.
Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de miros, dar acesta se disipează pe măsură ce se usucă şi nu rămâne în aer pentru prea mult timp.
Nu dusul este de vina!
Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii. Introdu capatul dusului metalic intr-o punga din plastic (mai rezistent!) in care ai turnat otet cat sa-l acopere. Leaga bine capatul pungii si lasa la inmuiat peste noapte. Daca „para” dusului nu s-a curatat complet, repeta operatia.
Branza tine mai mult……daca o invelesti intr-o bucata de panza inmuiata in otet.
Nu mai ramane nimic!
Petele care apar de la deodorantul spray pe bluze, rochii etc. in zona subratului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara, pulverizeaza otet pe zona respectiva cu cateva ore inainte sa le speli.
Un covor aproape nou
Ti se pare ca persanul tau s-a decolorat? Amesteca o parte otet cu doua parti apa fiarta si freaca temeinic suprafata acestuia. Daca timpul iti permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare aspirare.
Daca ti-ai patat mainile cu cerneala , curata-le bine cu o periuta inmuiata intr-o solutie de otet si sare. Spala-te apoi ca de obicei, cu apa si sapun.
Vei vedea mai bine de la volan
Vrei ca in diminetile de iarna sa nu-ti mai pierzi timpul cu indepartarea stratului de gheata format noaptea pe parbriz? Atunci, seara de seara, sterge-l bine cu o solutie din otet (trei parti) si apa (o parte).
Improspatati-va draperiile.
Amestecati o lingura de otet alb cu doua cani de apa calda si varsati amestecul intr-un flacon cu pulverizator. Aspirati-va bine perdelele, apoi stropiti-le cu solutia otetata, fara a le desprinde de pe suport. Cand se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca si mirosul statut de mucegai sau fum de tigara.
Cenusa din soba sau semineu
O pulverizare usoara cu otet impiedica raspandirea cenusei in casa, cand e scoasa din soba sau semineu. Imbibati si ziarul pe care scoateti cenusa cu solutie de otet (o lingura la doua cesti de apa) si operatia de curatire va decurge usor si igienic.
Lumina mai stralucitoare
Optimizati lumina din casa, curatind becurile cu apa cu otet (o lingura de otet la un litru de apa). Stergeti becurile reci cu o carpa inmuiata in solutie, apoi uscati-le cu un stergar care nu lasa scame.

Parchet lucios
Ceara de parchet va dura mai mult timp si va luci mai puternic daca inainte de a o aplica, spalati parchetul cu apa amestecata cu otet. O cana de otet pusa intr-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta formula optima.
Ingrijirea peretilor
Peretii dati cu vinarom se curata cu apa sapunita (clabuc de sapun), apoi se clatesc cu amestec de apa calda si otet alb, in proportie de 1/2 cana de otet la o jumatate de caldare de apa.
Sfesnice din sticla sau ceramica
Inmuiati sfesnicele in apa foarte fierbinte amestecata cu detergent. Frecati ramasitele de ceara cu un burete, apoi clatiti-le in apa calda, in care puneti putin otet alb. Ungeti cu ulei partea unde se insereaza lumanarea in sfesnic. Dupa ce arde, va fi mai usor de scos.
Amestec ideal pentru geamuri
O lingura de otet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent lichid, o cana de apa. Amestecati componentele si puneti-le intr-un flacon cu pompa. Agitati bine inainte de a vaporiza sticla ferestrelor, apoi stergeti cu un somoiog de hartie de ziar sau cu o carpa moale.
Cum se inlatura mucegaiul.
Prezent mai ales in locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca infatisare, de culoare alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creste mai ales in locurile neaerisite si intunecoase, unde persista o atmosfera calda si umeda. Se dezvolta mai ales in zonele de evacuare a apei din dusuri si bai, hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare si din particule de murdarie. Cel mai bun antidot: otetul! Frecati zonele metalice in care s-a format mucegai mai intai cu o hartie de smirghel, inmuiata in otet. Utilizati apoi o periuta de dinti inmuiata in otet, pentru zonele la care se ajunge mai gr eu. Clatiti cu apa curata, apoi cu otet, stergeti locul cu o carpa uscata.
Cum se inlatura pelicula de sapun
Diferitele parti ale dusului si robinetele de la chiuveta si bai sunt amenintate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine rezistenta in timp. Otetul si bicarbonatul de sodiu le elimina. E suficient sa umpleti o cana de bicarbonat in care sa adaugati atata otet cat sa se formeze o pasta si aveti solutia la indemana. Aplicati-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun si lasati sa actioneze 5 minute. Frecati cu un burete, clatiti cu apa cu otet, stergeti cu o carpa uscata.
Cum scapati de mirosul urat din baie
In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele locuite de persoane care sufera de astm.
Pentru intretinerea protezei dentare
Un periaj rapid cu otet alb de mere va face sa straluceasca protezele dentare, suprimandu-le si mirosul neplacut. Daca lasati toata noaptea proteza in apa, adaugati si o jumatate de lingura de otet.
Un amestec simplu de substante non-toxice care elimina murdaria si chiar dezinfecteaza. Puteti gasi ingredientele necesare chiar in dulapul de acasa sau la magazinul din cartier:
– bicarbonat de sodiu;
– otet de alcool (nu de vin);
– apa calda;
– ulei esential de lamaie sau de eucalipt.
Pentu a obtine detergentul universal, veti avea nevoie de un bidon de 2 litri.
1. Puneti 2 linguri mari de bicarbonat de sodiu in bidon.
2. Adaugati 2 litri de apa calda si apoi amestecati
3. Separat, intr-un pahar, amestecati 3 linguri de ulei esential si 3 linguri de otet.
4. Adaugati amestecul in bidon.
5. Agitati bidonul – gata!
6. Inchideti ermetic bidonul pentru o conservare buna.
Inainte de fiecare utilizare agitati bine bidonul. Puteti sa curatati toate suprafetele si puteti chiar sa dezinfectati toaletele.
Cateva retete usor de retinut si preparat:
Solutie de spalat parchetul
1/4 ceasca otet alb
3l apa calda
2-4 picaturi ulei esential de eucalipt (sau dupa preferinte)
Solutie de lustruit mobila
1/2 ceasca otet alb
1 lingurita ulei masline (sau mai putin)
Se amesteca si se lustruieste mobila cu o carpa curata.
Solutie de curatat geamurile
1 ceasca otet alb
1 lingura suc de lamaie
3 cesti apa
2-3 picaturi ulei esential
Solutie de curatat in baie
Puneti pe o laveta umeda putin bicarbonat de sodiu si putin otet. Curatati. Pentru tusa finala, aplicati pe laveta cu care stergeti 2 picaturi de ulei esential. Personal, folosesc uleiul de eucalipt, care se gaseste in farmacii naturiste. Lasa un miros de proaspat, plus ca este un bun adjuvant pentru raceala si nas infundat, uleiul esential de eucalipt fiind un ingredient optim si pentru infuzii. Mai nou, am inceput sa experimentez cu uleiul esential de lavanda, care lasa o aroma relaxanta.
Solutie universala de curatare
1 lingura bicarbonat de sodiu
1 lingura suc de lamaie
1/2 ceasca apa fierbinte
Puneti toate ingredientele intr-o sticla cu spray si agitati bine inainte de folosire.

Solutie de lustruit metalul
Cupru si alama:
2 linguri sare
putin otet alb
Faceti o pasta, la care puteti adauga faina ca sa nu fie prea abraziva.
Inox:
bicarbonat de sodiu
otet alb
Bicarbonatul se aplica cu o carpa umeda, iar otetul se foloseste pentru eliminarea petelor.
Solutie pentru bucatarie
Daca stoarceti lamai pentru limonada, nu aruncati cojile. Cu interiorul lor puteti rapid da luciu chiuvetei. Mai mult, adaugand in interiorul lamaii stoarse putina sare marina sau bicarbonat de sodiu, veti obtine si un efect dezinfectant.
Pentru eliminarea mirosurilor neplacute din frigider
Puneti in frigider un mic recipient deschis continand bicarbonat de sodiu. Probabil e un remediu de cand lumea si chiar functioneaza.
Bateriile de inox se curata cu otet fierbinte in care se dizolva sare grunjoasa. Luciul este perfect, se curata foarte bine, incomparabil cu orice chimicala. La fel se curata si chiuveta de inox din bucatarie.
Spray antibacterian pentru suprafete
Combina aceste 2 ingrediente intr-un tub gen spray:
– 1 lingurita ulei esential de menta sau rozmarin,
– 1 cana otet alb.
Se foloseste pe suprafetele tari, neporoase, din locuinta, pentru a elimina germenii. Nu se foloseste in exces, caci unii germeni sunt benefici pentru sistemul imunitar, oricat de urat ar suna asta…
Alte metode de dezinfectare in casa cu tea tree• se poate pune o lingurita de ulei esential de tea tree la 3,5 litri de apa, iar cu aceasta solutie se spala geamurile, parchetul si toaleta;
• pentru eliminarea gandacilor, in loc de solutii doldora de chimicale care fac rau si sanatatii noastre, dar si mediului, folositi cate o picatura de ulei esential tea tree in locurile unde ei apar;
• cateva picaturi de ulei esential tea tree amestecate cu apa intr-un tub cu spray pot fi folosite pentru curatarea mucegaiului din baie si dezinfectarea gresiei.
Eu chiar aplic practic majoritatea acestor sfaturi si sunt eficiente. Majoritatea sunt renumite pentru efectul dezinfectant. Inca mai am si diverse produse ecologice pentru curatenie, pe care le folosesc alternativ. Dar am confortul mental ca nu mai simt mirosul chimicalelor, iar in subconstient sunt mai relaxata ca nu imi “tratez” locuinta cu substante toxice. Astept si parerile voastre.
Sursa:
https://magdaciobanu.wordpress.com/2010/02/03/otetul-alb-un-produs-uimitor/

joi, 4 iunie 2015

Ciocolata de craciun este „neagra”

Ciocolata de craciun este „neagra”

In aceste zile cand ne pregatim sa sarbatorim Craciunul, in Suedia apare in ziarul Dagens Nyheter, un articol ce pune in prim plan o mare problema de moralitate si etica. Cacaua, care este ingredientul de baza in productia multora din dulciurile cu care ne vom “indulci” in zilele de sarbatoare, este obtinuta in mare parte in plantatii unde “lucreza” (citeste: exploateaza in conditii de sclavie) foarte multi copii saraci.
90% din cacaua ce se importa in Europa provine din Coasta de Fildes si Ghana. Din Coasta de Fildes sosesc marturii cutremuratoare despre conditiile in care se lucreaza pe plantatiile de cacao. Intr-un reportaj al canalului de televiziune BBC , de acum cativa ani, se demasca conditiile de sclavie de pe plantatiile de cacao. Copii prezentau ranile cu care se aleg in urma “tratamentului” aplicat de proprietarii de plantatii.
Asemenea marturii apartin exceptiei de la normal, dar asta nu inseamna ca marea problema inceteaza sa mai existe. Datorita unei concurente inechitabile si a preturilor derizorii cu care sunt platiti fermierii de cacao, acestia au ajuns sa traiasca in saracie si mizerie. Mii de Copii lucreaza fara salarii si sunt lipsiti de posibilitatea de a merge la scoala, deoarece parintii nu pot sa-si asigure existenta doar din productia de cacao. Sunt peste 1 milion de fermieri de cacao in Coasta de Fildes, majoritatea facand parte din tagma saracilor cu plantatii mici. Inca 3 milioane de lucratori pe plantatii depind de salarii provenite din comercializarea productiei plantelor de cacao, chiar daca in viata lor nu au gustat nici o data dintr-o ciocolata.
Acum 40 de ani profesia de plantator de cacao era ravnita de foarte multi locuitori din Coasta de Fildes. Incasarile din vanzarea boabelor de cacao asigurau un trai decent. Dar preturile pe piata mondiala au scazut intre anii 1980 si 2000, ajungand de la 5 000 dolari pe tona la 1 000 de dolari. Intre 2010 si 2011 fluctuatia de pret pe piata mondiala a fost dramatica, ajungandu-se la injumatatirea acestuia.
Datorita conditiilor vitrege de pe plantatii, tinerii evita aceasta bransa. Daca trendul se mentine, in 2030 forta de munca din aceasta bransa va ajunge la 25% din cea de azi. In acelasi timp cererea pe pietele din America Latina si Asia creste. Situatia va devenii critica si nu vom mai avea acces la o cacao ieftina.
 Antoine Fountain membru al organizatiei Stop The Traffik si coredactorul unui document relevant despre situatia productiei de cacao in lume, declara ca:
– Industria productiei de cacao se afla intr-o situatie disperata in care este nevoie de o schimbare din interior.
Situatia muncitorilor pe plantatiile de cacao din Ghana este ceva mai buna decat a celor din Coasta de Fildes. In Ghana acest fapt se datoreaza in primul rand lipsei conflictelor armate asa cum a fost in Coasta de Fildes. De asemenea, Ghana a mentinut o reglementare a pretului, ceea ce garanteaza producatorilor un pret minim. Coasta de Fildes a reintrodus un sistem asemanator in cursul acestui an.

Nascuti pe plantatiile de cacao din Coasta de Fildes
Deja in anul 2001 industria ciocolatei a promis sa faca tot ce este posibil ca sa opreasca folosirea copiilor pe plantatiile de cacao pana in 2005. Dar filmul “Shady Chocolate”, realizat de ziaristul danez Miki Mistrati, ne dezvaluie o realitate cutremuratoare ce nu este in concordanta cu ceea ce industria a promis sa faca. In continuare copii din tarile vestafricane, sunt in mare parte exploatati fara scrupule, pe plantatiile de cacao.

Copii lucrand la sortarea boabelor de cacao
Se pare ca o schimbare urmeaza sa se produca in aceasta bransa. La 30 noeimrie 2012 sa semnat la Abidjan o declaratie care promite sa rezolve problema “sclaviei” si folosirii copiilor pe plantatiile de cacao. Corporatii multinationale ca Mars, Mondelez (fosta Kraft ce detine si Marabou) si Nestlé, cat si guvernele tarilor Coasta de Fildes, Ghana si Ecoador, promit sa imbunatateasca conditiile de lucru pe plantatiile de cacao, in special pentru copii si femei, conform conditiilor de standard ale Organizatiei Natiunilor Unite.
Mondelez, cel mai mare producator de ciocolata din lume, a promis sa investeasca 400 milioane de dolari pe o perioada de 10 ani, pentru a reorganiza productia de cacao pe plantatiile de care se folosesc. Un sfert din aceasta suma se va duce direct catre 75 000 de plantatori din Coasta de Fildes.
In ultimii ani certificarea originii productiei de cacao a crescut. Producatorii au putut sa eticheteze ciocolata cu sigiliile “Fairtrades” sau “Rainforest Alliances”, deoarece indeplinesc conditiile sociale si de mediu impuse de aceste organizatii.

– Certificarea este ok, dar ea trebuie compeltata de un control mai strict a conditiilor de munca pentru cei ce lucreaza pe plantatiile de cacao, spune Antoine Fountain.
Concurenta dintre organizatiile de certificare este buna, dar ea a creat o situatie confunza in randul consumatorilor. Este usor sa gasesti un sigiliu de certificare pe ambalajul unui producator de ciocolata, dar este mult mai greu sa faci acelasi lucru atunci cand este vorba de bomboane de ciocolata la kilogram.
De aceea o mare responsabilitate cade pe umerii consumatorilor. Pentru a mentine o continua presiune asupra societatilor responsabile din industria de cacao, consumatorii trebuie sa aleaga produsele certificate. Tot ei trebuie sa sustina munca organizatiilor internationale ce urmaresc implementarea promisiunilor multinationalelor.

In Suedia va fi prezentat filmul documentar “Shady Chocolate” la televiziunea de stat SVT in februarie 2013. In mod sigur dezbaterea publica ce va avea loc cu acest prilej, va informa mult mai bine pe consumatorii suedezi despre situatia actuala din bransa. Dar ei intr-o perspectiva europeana sunt doar o mica parte. De aceea este foarte important ca informatia despre problemele existente in industria de ciocolata si mai ales a situatiei reale de pe plantatiile de cacao din Africa de Vest, sa ajunga la toti consumatorii de ciocolata. Mai ales acum, in pragul sarbatorilor de craciun, consumatorii pot sa se implice alegand doar acele produse ce poarta sigle ale organizatiilor ce inspira incredere.
Pentru a putea alege corect, informarea individuala este cheia unei “constiinte curate”.
https://proswedenarad.wordpress.com/2012/12/18/ciocolata-de-craciun-este-neagra/