Sigur vreți spitale?

Ieșit-au lupii-n stradă,
Să strige-n gura mare....
Că vor spitale multe,
Că nu vor Catedrale!!!

Vă place suferința?
Vă plac cei ce bolesc?
Vă place-a zace -n paturi,
Poporul Românesc?

Vă-nghesuiți la rafturi,
Și umpleți cărucioare
Cu fel și fel de E-uri
Toate, dăunătoare...

Nu prețuiți credința,
Scuipați pe tot ce-i Sfânt,
Dar vă lăsați părinții
Prin vreun azil plângând...

Nu știți a face-o cruce...
A spune-o rugăciune,
Și judecați pe preoți
Că nu fac fapte bune.

Când s-au închis spitale...
Tăcere,ca-n mormânt!
N-a deranjat pe nimeni
Că poate....nu ajung!

Dar, știți măcar ce cereți?
Căci Dumnezeu ...e Mare,
Și împlinește cereri....
Deci, sigur vreți spitale?

Sfântul Ierarh Nifon al Constanțianei (sec al IV-lea). Vedenia cutremurătoare despre înfricoșata Judecată!

Într-o seară, după ce și-a terminat obișnuita rugăciune de noapte, Cuviosul s-a întins să doarmă pe patul de pietre ca întotdeauna. Era miezul nopții și el încă veghea, privind cerul înstelat și luna. Singur își socotea păcatele sale și se tânguia cu mintea, gândindu-se la înfricoșatul ceas al judecății. Deodată, vede că se trage tăria cerului ca operdea și apare Domnul nostru Iisus Hristos într-o slavă negrăită. În jurul lui, în văzduh, stăteau toate oștile cerești; îngeri, heruvimi și serafimi, erau în minunate și înfricoșate cete, rânduite fiecare după felul, frumusețea și strălucirea lor.

Domnul S-a adresat conducătorului unei cete și acela s-a apropiat luminos, cu teamă și respect:

„Mihaile, mai marele Așezământului, pregătește cu ceata ta tronul de foc al slavei Mele și mergi în valea lui Iosafat. Acolo să-l așezi ca primul semn al venirii Mele. Pentru că s-a împlinit ceasul când fiecare va lua plata după faptele sale. Grăbește-te, că a sosit ceasul! Voi judeca pe cei ce s-au închinat la idoli și s-au lepădat de Mine, Făcătorul lor. Pe cei ce s-au închinat la pietre și la lemne, pe care le-am dat spre trebuință lor. Pe toți îi voi sfărâma ca pe „vasele olarului”. Tot așa și pe dușmanii Mei, pe ereticii care au îndrăznit să coboare pe Duhul Mângâietor în rândul făpturilor. Vai de ei, ce foc îi așteaptă! Acum Mă voi arăta și iudeilor, care M-au răstignit și n-au crezut în dumnezeirea Mea. Mi S-a dat toată stăpânirea și puterea și sunt Judecător drept.

Atunci când eram pe Cruce, ziceau: „Hoo! Tu Cel ce dărâmi Biserica… mântuiește-Te pe sine-ți..”. Acum a Mea este răzbunarea, le voi răsplăti! Voi judeca, voi cerceta, voi pedepsi aspru neamul jidovesc, cel stricat și viclean, pentru că n s-a pocăit. Le-am dat vreme de pocăință, dar au nesocotit-o; vor lua acum răzbunare. Le voi răsplăti și sodomiților, care au spurcat pământul și văzduhul cu nelegiuirea lor. I-am ars atunci și iarăși îi voi arde, pentru că au urât plăcerea Duhului Sfânt și au iubit plăcerea diavolului. Voi pedepsi pe toți desfrânații, nerușinații și întunecații care se aseamănă cu armăsarii. Nu s-au îndestulat cu căsnicia lor legiuită, ci s-au bălăcit în fărădelege și satana i-a aruncat legați în prăpastia de foc. Nu au auzit că înfricoșat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui viu? Nu s-au temut că voi vărsa peste ei mânia Mea; i-am chemat la pocăință, dar nu s-au pocăit. Voi judeca pe toți tâlharii care au făcut noian de rele, precum și pe ucigași și pe toți care au făcut mulțime de păcate. Eu le-am dat timp să se pocăiască, dar ei n-au luat în seamă. Unde sunt faptele lor cele bune? Le-am dat pildă și icoană pe fiul cel desfrânat și pe mulți alții, să nu se deznădăjduiască de păcatele lor. Ei însă, au disprețuit poruncile Mele și s-au lepădat de Mine. Sau îndepărtat de Mine și au iubit stricăciunea; pe Mine M-au nesocotit și s-au făcut robi păcatului. Să meargă, deci, în focul pe care ei singuri și l-au aprins. Dar, și pe cei care au murit, ținând minte răul, îi voi trimite într-o înfricoșată muncă. Pentru că n-au dorit pacea Mea, ci au fost mânioși, răutăcioși și răzbunători. Pe lacomi, pe cei ce au luat dobândă și pe toți iubitorii de argint, care este închinare la idoli, îi voi nimici și distruge cu toată mânia Mea, pentru că și-au pus nădejdea în bani și pe Mine M-au nesocotit, ca și cum nu M-aș îngriji de ei. Pe acei mincinoși creștini care au învățat că nu este învierea morților și că există metempsihoză (reîncarnarea sufletelor) acum, aici pe pământ, îi voi topi pe toți în gheenă ca ceara; atunci se vor convinge de învierea morților. Magii, vrăjitorii și toți care se ocupă cu magia vor fi zdrobiți.

Vai și de cei care au petrecut cu chitare și instrumente; au cântat, s-au îmbătat, au jucat, au vorbit necurății și s-au dedat la rele! I-am chemat și nu M-au ascultat, ci M-au luat în râs. Acum viermele le va roade inima. Le-am dat la toți milă și pocăință, dar nici unul nu a luat aminte. Voi închide în întuneric și pe cei ce au nesocotit Sfintele Scripturi, pe care le-a scris Duhul Meu prin mijlocirea sfinților. Voi judeca și pe cei ce se ocupă cu superstițiile și se încred în cuțite, găleți, furci și altele asemenea. Atunci vor înțelege, că trebuia să nădăjduiască în Dumnezeu și nu în creaturile Lui. Se vor tulbura și împotrivi atunci, dar nu vor avea nici o putere deoarece, „a Mea este răzbunarea, Eu le voi răsplăti”. Voi pedepsi pe împărații și pe conducătorii care M-au amărât necontenit cu nedreptățile lor. Au judecat nedrept și cu mândrie, disprețuind pe oameni. Și aceștia vor plăti. Dreapta Mea putere nu primește mită. Îi voi pedepsi după fărădelegile lor. Atunci vor înțelege că sunt mai înfricoșat decât toți împărații pământului. Vai de ei, ce iad îi așteaptă pentru că au fost cruzi și au vărsat sânge nevinovat, sângele copiilor și al soțiilor lor. Cu ce urgie voi pedepsi pe acei slujitori care nau fost păstori adevărați ai Bisericii; care Mi-au părăginit via Mea și Mi-au risipit oile! Că au păstorit aur și argint și nu suflete și au căutat preoția pentru interes. Ce pedeapsă vor lua! Ce tânguire! Voi vărsa peste ei toată mânia Mea și urgia, și-i voi zdrobi. Sau străduit să câștige oi și boi care pier, iar de turma mea cea cuvântătoare nu s-au îngrijit. Voi pedepsi cu toiag fărădelegile lor și cu bici nedreptățile lor. Dar și preoții care glumesc, râd și se ceartă în biserică, îi voi arunca în foc și în tartar! Am venit și vin. Cine poate să-Mi stea împotrivă? Dar vai și amar de cel păcătos care va cădea în mâna Mea! Pentru că fiecare se va înfățișa înaintea Mea „gol și descoperit”. Cum va îndrăzni atunci să se arate nerușinarea păcătoșilor? Cum vor privi fața Mea? Unde-și vor ascunde rușinea? Se vor umlea de rușine înaintea Mea și a preacuratelor puteri cerești. Voi judeca și pe monahii care și-au neglijat canonul și au nesocotit făgăduințele pe care le-au făcut înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și a oamenilor. Una au făgăduit și alta au făcut. Din înălțimea norilor îi voi arunca în prăpastia iadului. Nu le-a fost de-ajuns pieirea lor, ci au produs și altora sminteală ucigătoare. Mai bine le-ar fi fost să nu se fi lepădat de lume, decât să se lepede și să trăiască rău, în desfrânare. „A Mea este răzbunarea, Eu le voi răsplăti tuturor celor ce nu au voit să se pocăiască. Îi voi judeca pe toți ca un Judecător drept…”.

Cuvintele acestea pe care Domnul le-a rostit cu glas de tunet către Arhanghelul Mihail au umplut de spaimă nenumăratele puteri îngerești. Apoi a poruncit să-i aducă cele șapte veacuri de la facerea lumii. Mihail a primit poruncă să îndeplinească și acest lucru. De aceea a mers degrabă la casa testamentului și le-a adus. Erau ca niște cărți mari, pe care le-a pus în fața Judecătorului. Apoi a stat de o parte privind cu respect, cum răsfoiește Domnul istoria veacurilor. Și a luat primul veac, l-a deschis și a zis:

„Aici scrie, în 32 primul rând: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, un Dumnezeu în trei fețe. Din Tatăl S-a născut Fiul și Făcătorul veacurilor, deoarece cu Cuvântul Tatălui, prin Fiul, s-au făcut veacurile, s-au creat netrupeștile puteri, s-au întărit cerurile, pământul, adâncurile, marea, râurile și toate cele ce sunt într-însele”.

Apoi, după ce a citit puțin mai jos, a zis:

„Chip al Nevăzutului Dumnezeu este primul om, Adam, cu femeia lui, Eva. Atotputernicul Dumnezeu și Făcătorul tuturor celor văzute și celor nevăzute, a dat lui Adam o poruncă. Aceasta era legea care trebuia ținută cu toată puterea și scumpătatea, spre cinstea Făcătorului său și ca să nu uite că Dumnezeu se află deasupra lui”. După puțin, a citit mai departe: „Nelegiuirea în care a căzut chipul lui Dumnezeu prin înșelăciune sau mai bine zis din neatenție și din neglijență. A căzut omul și a fost izgonit din rai, cu dreaptă judecată și hotărâre a lui Dumnezeu. Nu putea să stea în aceste bunătăți începătorul nelegiuirii!” Mai jos a citit: „Cain s-a aruncat asupra lui Abel și l-a omorât, după voia diavolului. Se cade să ardă în focul gheenei, pentru că nu s-a pocăit. Iar Abel va trăi în veșnicie”.

  În același chip a răsfoit cele șapte cărți ale veacurilor. În sfârșit, a luat a șaptea carte și a citit:

„Începutul veacului al 7-lea înseamnă sfârșitul veacurilor. Începe să se generalizeze răul, desfrânarea, nemilostivirea. Oamenii veacului al VII-lea sunt răi, invidioși, mincinoși, cu dragoste fățarnică, iubitori de stăpânire și de argint, robiți de păcatele sodomicești și de celelalte păcate”. A mers puțin mai departe, a citit ceva și îndată și-a ridicat în sus privirea mâhnită; a sprijinit o mână pe genunchi și cu cealaltă și-a acoperit fața și ochii și a stat așa cugetând în sine multă vreme, apoi a șoptit: „Într-adevăr, acest veac a întrecut cu nedreptatea și cu răutatea pe toate celelalte”.

A citit mai jos:

„Grecii cu idolii lor au fost spânzurați cu lemnul, cu sulița și cu cuiele care au pironit trupul Meu, de viață purtătorul”. A tăcut câteva clipe și iarăși S-a aplecat asupra cărții: „Doisprezece comandanți ai Marelui Împărat, albi ca lumina, au tulburat marea, au închis gurile fiarelor, au înecat balaurii cei gânditori, au luminat pe orbi au săturat pe cei flămânzi și au sărăcit pe cei bogați. Au pescuit multe suflete moarte, dându-le din nou viață. Mare este plata lor…”. Și apoi, după puțin a adăugat: „Eu, Iubitorul de oameni, am ales și mărturisitori, care au fost biruitori cu ajutorul Meu”. Prietenia lor a ajuns până la cer și iubirea lor până la tronul Meu! Dorul lor până la inima Mea și jertfa lor Mă arde cu putere. Slava și puterea Mea este cu ei!”. După ce a întors multe file, a șoptit cu un zâmbet de mulțumire: „Omul care a ținut cu cinste cârma celor șapte coline (Constantinopolul) și a devenit împăratul lor a fost slujitorul dragostei Mele. I se cuvine împărăția cerurilor pentru că a fost râvnitor și următor Domnului Său”.

Apoi, trecând peste multe file, a zis:

„O, Preafrumoasă și Preacinstită Mireasă! Câți vrăjmași s-au străduit să te murdărească. Dar nu M-ai trădat pe Mine, Mirele Tău! Nenumărate erezii te-au amenințat, dar piatra pe care ai fost zidită nu s-a mișcat, pentru că „porțile iadului nu au biruit-o”.

Mai jos erau scrise toate păcatele oamenilor, pe care moartea le-a găsit neșterse prin pocăință. Și erau așa de multe, ca nisipul mării… Le-a citit Domnul nemulțumit și a dat din cap suspinând. Nenumărata mulțime a îngerilor stătea tremurând de frica dreptei mânii a Judecătorului. Când Domnul a ajuns la jumătatea acestui veac, a zis:

„Sfârșitul lui este plin de putoarea păcatului, de lucrurile omenești, care sunt toate mincinoase și întinate: invidie, ură, minciună, hulă, dușmănie, chefuri, beții, desfrânări, ucideri, avorturi, lăcomie, iubire de argint, ținere de minte a răului. Dar ajunge! Îl voi curma la jumătate! Să înceteze stăpânirea păcatului!”

Și zicând aceste cuvinte pline de mânie, Domnul a dat Arhanghelului Mihail semnalul pentru judecată. Imediat, acela cu ceata lui au luat prea strălucitul și negrăitul tron și au plecat. Era așa de numeroasă ceata aceea încât pământul nu o încăpea. Și fugind, strigau cu glas de tunet: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Plin este cerul și pământul de slava Lui. Și de acest înfricoșat strigăt se cutremura cerul și pământul. Sfânt, Sfânt, Sfânt, mare și înfricoat, minunat și proslăvit este Domnul în vecii vecilor. Apoi a pornit Gavriil, cu ceata lui cântând; a urmat al treilea mare Arhistrateg, Rafail cu ceata lui, înălțând cântarea: Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În sfârșit, s-a pornit și ceata a patra. Comandantul ei era alb și luminos ca zăpada, cu privirea dulce. și fugind, cânta cu putere: Dumnezeu, Domnul dumnezeilor a vorbit și a chemat pământul de la răsăritul soarelui până la apus. Din Sion măreția frumuseții Lui. Dumnezeu arătat vine, Dumnezeul nostru și nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge și în jurul Lui vifor mare! Și continua restul psalmului. Iar comandanții îi răspundeau: Vine Dumnezeu să judece pământul, că Tu stăpânești peste toate neamurile. Conducătorul acelei oști se numea Uriil. După puțin, au adus înaintea Domnului Prea Cinstita Lui Cruce, care strălucea ca un fulger înfricoșat și revărsa o negrăită mireasmă. În urma lui veneau cu multă cinste cetele Stăpâniilor și ale Puterilor. Priveliștea era de o măreție uimitoare. Nenumăratele Puteri cântau cu o deosebită armonie. Unii ziceau cu multă teamă: Înălța-Te-voi Dumnezeul meu și împăratul meu și voi binecuvânta Numele Tău în veci! Alții ziceau: Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că Sfânt este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Apoi a dat dumnezeiască poruncă să vină iarăși puternicul comandant Mihail, să stea lângă tronul Domnului. În acea clipă, a apărut un înger care ținea o trâmbiță. A luat-o Judecătorul în mâna Sa, a trâmbițat de trei ori și a zis trei cuvinte; apoi a dat-o lui Mihail.

„Mergi la Golgota, unde Mi-am întins preacuratele mâini și trâmbițează și acolo de trei ori!”. Îndată ce a plecat Mihail, Domnul a chemat ceata Începătoriilor și a zis, adresându-se comandantului ei: „Îți poruncesc să iei dumnezeiasca ta ceatș și să vă împrăștiați în toată lumea, ca să aduceți pe nori pe sfinți, de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi. Să-i aduceți pe toți ca să Mă întâmpine, când va suna trâmbița”.

După toate acestea, Dreptul Judecător a aruncat o privire spre pământ și a văzut negură și întuneric, jale și vai și multă tânguire, din înfricoșata tiranie a satanei. Turbează și urlă balaurul. A dărâmat totul și le zdrobește ca pe iarbă. Pentru că vede pe îngerii lui Dumnezeu că îi pregătesc locul cel veșnic. Dacă a văzut toate acestea, Judecătorul a chemat un înger de foc cu înfățișare aspră și înfricoșată, fără milă; era conducătorul cetelor îngerilor, care supraveghează focul iadului și i-a zis: „Ia cu tine toiagul meu, care leagă și zdrobește. Ia și nenumărată mulțime de îngeri din ceata ta și pe cei mai înfricoșați care execută pedepsele celor din iad. Să mergeți la marea cea gânditoare ca să găsiți urmele domnului întunericului. Apucă-l cu putere șil ține bine, lovindu-l fără milă cu toiagul, până când va preda ceata duhurilor celor rele. Leagă-i apoi tare pe toți cu puterea toiagului Meu, după porunca Mea și apoi aruncă-i în chinurile iadului cele mai groaznice și fără milă”. Când toate au fost gata s-a făcut semn Arhanghelului care ținea trâmbița, să trâmbițeze puternic. Imediat s-a făcut o tăcere de moarte ca și cum s-ar fi liniștit toate. La prima trâmbițare s-au alcătuit toate trupurile morților. La a doua, Duhul Domnului a pus sufletele în trupurile moarte. Spaimă și cutremur a cuprins toate; cele cerești și cele pământești tremurau. Atunci a sunat a treia oară și cea mai înfricoșată trâmbiță, care a zguduit toată lumea, când mortii au înviat din morminte „într-o clipă”. Înfricoșată priveliște! Erau mai mulți decât nisipul mării. În același timp se coborau din ceruri ca o ploaie deasă spre Tronul Judecății cetele îngerești, zicând cu glas de tunet: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este tot pământul de frică și de cutremur! Tot pământul și mulțimea nenumărată a cetelor îngerești stăteau așteptând.

Tremurau plini de spaimă în fața înfricoșatei stăpâniri dumnezeiești, care se cobora pe pământ. Și pe când toți priveau în sus, au început cutremure, tunete și fulgere în Valea Judecății și în văzduh și toți au fost cuprinși de groază. Atunci tăria cerului s-a strâns ca o carte și a apărut cinstita Cruce strălucind și scânteind ca soarele. Îngeri o țineau înaintea Domnului nostru Iisus Hristos și Judecătorul lumii, care venea. Apoi se auzea un imn, o cântare străină: Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul, Judecător, Stăpânitor și Domn al păcii. Îndată ce s-a terminat această puternică slavoslovie, a apărut Judecătorul pe nori, șezând pe tron de foc. Cu preacurata Lui strălucire învăpăia cerul și pământul. Atunci, din mulțimea morților care înviaseră, unii au început să strălucească ca soarele și îndată au fost răpiți de nori în văzduh pentru întâmpinarea Domnului lor. Cei mai mulți, însă, au rămas jos. Nimeni nu i-a luat la cer. Se tânguiau cu amar că nu s-au învrednicit și ei să fie răpiți de nori și mâhnirea și durerea umpleau de amărăciune sufletele lor. Au căzut toți în genunchi în fața Judecătorului și apoi sau ridicat. Înfricoșatul Judecător se așezase deja pe Tronul judecații și în jurul Lui se adunaseră toate puterile cerești cu frică și cu cutremur. Cei ce fuseseră răpiți pe nori pentru întâmpinarea Lui, stăteau de-a dreapta; ceilalți se aflau de-a stânga Judecătorului. Cei mai mulți dintre aceștia erau iudei, conducători, Arhierei, preoți, împărați, mulțime de monahi și mireni. Stăteau rușinați și se jeleau de pierzarea lor. Fețele lor erau ticăloșite și suspinau cu adâncă mâhnire. O tânguire de moarte sa lăsat peste toți și nici o mângâiere nu le venea de nicăieri. Dar cei ce stăteau de-a dreapta Judecătorului erau veseli, luminoși ca soarele, cinstiți, slăviți, albi ca lumina, parcă aprinși de o dumnezeiască lumină. Ca să îndrăznesc s-o zic, semănau cu Domnul și Dumnezeul lor.

Deodată, înfricoșatul Judecător și-a aruncat privirea într-o parte și în alta. S-a uitat de-a dreapta bucuros și a zâmbit. Când însă s-a întors spre stânga, s-a tulburat; s-a mâniat tare și și-a întors îndată fața. Atunci, cu glas puternic și dumnezeiesc, a zis celor de-a dreapta:

– Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția care a fost gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc, am însetat și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol și M-ați îmbrăcat, bolnav și M-ați cercetat, în temniță și ați venit la Mine. Atunci, aceia s-au mirat și au întrebat:

– Doamne, când Te-am văzut flămând și ți-am dat să mănânci, sau însetat și Te-am adăpat? Și când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat, și când Te-am văzut bolnav și în temniță?

– Amin zic vouă, întrucât ați făcut unuia din acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut. Apoi S-a întors și către cei „de-a stânga” și lea zis cu asprime:

– Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care este gătit diavolului și slugilor lui. Căci am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc, am însetat și nu

Mi-ați dat să beau, străin am fost și nu M-ați primit, gol și nu M-ați îmbrăcat, bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat. – Doamne, i-au răspuns aceia, nedumeriți, când Te-am văzut bolnav și în temniță și nu ți-am slujit ție?

– Amin zic vouă, le-a răspuns Domnul, întrucât nu ați făcut aceasta unuia dintre acești mai mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Pieriți din ochii Mei, blestemați ai pământului! În tartar, în scrâșnirea dinților, acolo va fi plângere și tânguire fără de sfârșit!

Cum a rostit Judecătorul această hotărâre, dinspre răsărit s-a pornit un uriaș râu de foc care curgea vijelios spre apus. Era lat ca o mare întinsă. Văzându-l, păcătoșii din stânga s-au îngrozit și au început să tremure de spaimă în deznădejdea lor. Atunci, nemitarnicul Judecător a poruncit ca toți, drepți și păcătoși, să treacă prin râul cel arzător, pentru ca să fie încercați prin foc. Au început cei din dreapta, care au trecut toți și au ieșit ca aurul curat. Lucrurile lor nu au ars, ci sau arătat, prin încercare, mai luminoase și mai limpezi, iar ei s-au umplut de bucurie. Apoi au început să treacă și cei din stânga prin foc, ca să fie încercate și lucrurile lor. Dar fiindcă erau păcătoși, flăcările au început să-i ardă, ținândui în mijlocul râului. Și lucrurile lor au ars ca pleava, iar trupurile au rămas întregi, ca să ardă ani și veacuri nesfârșite, împreună cu diavolii. Nici unul nu a reușit să iasă din acel râu de foc. Pe toți i-a ținut focul, pentru că erau vrednici de osândă și depedeapsă.

După ce păcătoșii au fost predați iadului, Înfricoșatul Judecător S-a ridicat de pe tron și a pornit către dumnezeiescul palat, împreună cu toți Sfinții Săi. Îl înconjurau cu multă frică și cutremur Puterile cerești, cântând: Ridicați căpetenii porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei, Domnul și Dumnezeul dumnezeilor, împreună cu toți Sfinții Lui, care se vor bucura de veșnica moștenire. Altă ceată răspundea și zicea: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, cu cei pe care i-a învrednicit Harul Său să se numească fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Domnul, împreună cu fiii Noului Sion și S-a arătat nouă”. Și Arhanghelii, care mergeau după Domnul, Îl slavosloveau, cântând pe rând o cântare cerească: Veniți să ne bucurăm de Domnul și să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; să întâmpinăm fața Lui cu mărturisire și în psalmi să-i cântăm lui. Iar altă ceată răspundea armonios: Dumnezeu mare este Domnul și împărat mare peste tot pământul. Că în mâna Lui sunt marginile pământului și înălțimile munților ale Lui sunt. Acestea și multe alte cântări armonioase cântau îngerii, încât toți care le auzeau se bucurau de o negrăită bucurie. Astfel cântând, au intrat Sfinții cu Domnul Iisus Hristos la ospățul cel ceresc din dumnezeiescul palat și inimile lor săltau de bucurie. Și îndată porțile palatului s-au închis.

Atunci, Împaratul ceresc a chemat pe mai marii îngerilor. Primii au venit Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil și conducătorii cetelor. Au urmat apoi cei doisprezece luminători ai lumii, Apostolii. Lor le-a dat Domnul slavă strălucită și douăsprezece tronuri ca de foc, ca să stea cu multă cinste lângă Învățătorul lor, Hristos. Chipul lor scânteia de o negrăită lumină veșnică și hainele lor străluceau și erau luminoase ca chihlimbarul; și căpeteniile îngerilor îi cinsteau. Apoi li s-au dat și douăsprezece coroane minunate, împodobite cu pietre de mult preț, care străluceau cu o lumină orbitoare și îngeri slăviți le țineau deasupra capetelor lor. Au venit apoi înaintea Domnului cei șaptezeci de Apostoli. De asemenea și aceștia au primit cinste și slavă, dar cununile celor doisprezece erau mai minunate. Acum a venit rândul mucenicilor. Aceștia au primit cinstea și slava marilor oști îngerești care s-au prăbușit din cer împreună cu Lucifer. Adică, Mucenicii au devenit îngeri și conducători ai cetelor îngerești. Îndată li s-a adus o mulțime de coroane care au fost puse pe sfintele lor capuri. Cum strălucește soarele, așa străluceau și coroanele. Astfel, Sfinții Mucenici, îndumnezeiți, se bucurau de o nespusă bucurie. Apoi a intrat ceata sfântă a Ierarhilor, preoților, diaconilor și a celorlalți clerici. Au fost încununați și ei cu cununi veșnice, potrivit cu râvna, răbdarea și lucrarea lor. Cunună de cunună se deosebea în slava ei, precum se deosebește stea de stea. Și mulși preoți și diaconi erau mai slăviți și mai luminoși decât mulți arhierei. Lor li s-a dat și câte o biserică, pentru ca să aducă pe jertfelnicul cel înelegător, Sfânta Jertfă și slujbe bine plăcute lui Dumnezeu. A intrat apoi cuvioasa ceată a monahilor. Chipul lor revărsa o tainică mireasmă și scânteia ca soarele. Domnul i-a împodobit cu șase aripi și prin puterea Sfântului Duh au devenit asemenea cu înfricoșații Heruvimi și Serafimi și au început să cânte cu glas de tunet: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui! Slava lor era mare, negrăită, și cununile lor felurit împodobit și luminoase; potrivit cu luptele și cu sudorile lor, au primit și cinstea.

A urmat apoi ceata proorocilor. Lor le-a dăruit Împăratul Cântarea Cântărilor, Psaltirea lui David, timpane și hore, lumină nematerialnică, strălucitoare, negrăită bucurie și slavoslovia Duhului Sfânt. Atunci, Stăpânul dumnezeiescului ospăț le-a cerut să cânte ceva. Și au cântat o cântare așa de melodioasă, încât toți săltau de fericire. După ce sfinții au primit aceste daruri din Preacuratele mâini ale Mântuitorului, așteptau acum pe acelea pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit. A intrat apoi toată ceata oamenilor care s-au mântuit în lume: săraci și domni, împărați și supuși, robi și liberi. Au stat toți înaintea Domnului, Care a despărțit dintre ei pe cei milostivi și curați și le-a dat desfătarea Raiului din Eden, palate cerești și luminoase, cununi de mult preț, sfințenie și bucurie, sceptruri și tronuri și îngeri ca să-i slujească. Apoi au venit toți cei ce din dragoste pentru Hristos s-au făcut „săraci cu duhul”. Acum au fost slăvi și foarte mult. Din Înăși mâna lui Hristos au primit cunună strălucită și moștenirea Împărăției cerurilor. Apoi „cei ce plâng păcatele lor” și-au primit marea mângâiere a Sfintei Treimi. Pe urmă, „cei blânzi” și fără răutate, care au moștenit cerescul pământ, unde se află dulceața și mireasma Duhului Sfânt. Și ei au fost cuprinși de o negrăită bucurie și plăcere, văzând că s-au învrednicit să moștenească pământul cel fericit; cununile lor ca de trandafiri, scânteiau. Au urmat cei „flămânzi și însetați de dreptate”. Lor le-a dat plata dreptății ca să se sature și cu buna lor așezare s-au bucurat, văzând că împăratul Hristos este înălțat și slăvit de îngeri. Apoi au intrat „cei prigoniți pentru dreptate”. Lor le-a dăruit sfânta slavoslovie și preaminunata viață. S-au așezat pentru ei tronuri minunate, pe care să stea în Împărăția cerurilor. Coroanele lor erau de aur sfânt și nematerialnice și străluceau așa de tare, încât de slava lor să se bucure și cetele îngerești. Au intrat apoi, ceata celor „prigoniți pentru Hristos”. Marele Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre. Pe ei i-a așezat pe tronuri de aur și au fost lăudați de Dumnezeu. După aceștia a intrat marea mulțime de păgâni, care nu au cunoscut legea lui Hristos, dar din fire au ținut-o, ascultând de glasul conștiinței lor. Mulți străluceau ca soarele de nevinovăția și curăția lor și Domnul le-a dat Paradisul și cununi luminoase și împletite cu trandafiri și crini. Dar pentru că au fost lipsiți de Dumnezeiescul Botez erau orbi. Pentru că Sfântul Botez este lumina și ochiul sufletului. Și nu vedeau deloc slava lui Dumnezeu. De aceea cine nu este botezat, deși moștenește bucuria Raiului și simte ceva din mireasma și dulceața lui, nu vede nimic. După aceștia, a văzut Cuviosul Nifon o ceată de sfinți care erau copiii creștinilor. Toți păreau să fie ca de treizeci de ani. Mirele i-a privit cu față veselă și le-a zis:

– Haina Botezului este într-adevăr fără pată, fapte însă deloc. Vouă ce să vă fac? Atunci și ei au răspuns cu îndrăzneală:

– Doamne, am fost lipsiți de bunătățile Tale cele pământești, cel puțin să nu ne lipsești de cele cerești!

A zâmbit Mirele și le-a dat bunătățile cele cerești. Au primit și cununa nevinovăției și a nerăutății și toate oștile cerești i-au admirat. Era minunat să auzi pe sfinții îngeri, care bucurându-se nespus de vederea tuturor cetelor sfinților, cântau dulci cântări. După toate acestea, vede Nifon că vine înaintea Mirelui o dumnezeiască Mireasă. În jurul ei se revărsau miresme cerești și mir dumnezeiesc. Pe preafrumosul ei cap purta o neasemuită diademă împărătească, care scânteia. Îngerii o priveau uimiți și sfinții copleșiți. Harul Sfântului Duh o îmbrăca în haină aurită și preaînfrumusețată. Intrând în dumnezeiescul palat, o însoțeau o mulțime nenumărată de fecioare, care cântau cu slavoslovii și imne măreția lui Dumnezeu. Când a ajuns lângă Mirele Hristos, marea Împărăteasă s-a închinat de trei ori împreună cu toate sfintele fecioare. Atunci „Cel Preafrumos” a văzut-o și s-a bucurat. Și-a plecat capul și a cinstit-o ca pe Preacurata Sa Maică. Aceasta s-a apropiat cu multă evlavie și cinste și a sărutat nemuritorii și neadormiții săi ochi, precum și îndureratele Sale mâini. După dumnezeiasca sărutare, Domnul a dat fecioarelor haina strălucitoare și cununi prea luminoase și apoi au venit toate puterile cerești cântând și fericind-o și slăvind-o. Atunci, Mirele s-a ridicat de pe Tronul Său, având de-a dreapta Sa pe Maica Sa, iar la stânga, pe cinstitul Prooroc și Înaintemergătorul Său, a ieșit din palat și a mers la dumnezeiescul ospăț, unde se aflau bunătățile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pregătite pentru toți cei ce au iubit pe Dumnezeu. În urmă veneau toți sfinții. Aceștia, cum au văzut bunătățile, s-au umplut de o nespusă bucurie și au început să umble prăznuind la minunatul ospăț. Dar pe acestea robul lui Dumnezeu Nifon nu a mai putut să le descrie. Deși l-am silit de multe ori, nu mi-a spus măcar cât de puțin.

– Nu pot, fiule, zicea suspinând, să înfățișez cu limba sau să asemuiesc cu vreun lucru pământesc lucrurile acelea. Erau mai presus de orice cugetare și închipuire, dincolo de toate cele văzute și nevăzute.

Deci, după ce Domnul a împărțit sfinților toate bunătățile cele negrăite și nemaiauzite, a poruncit Heruvimilor să înconjoare veșnicul ospăț, așa cum zidul înconjoară un oraș. A poruncit apoi ca Serafimii să înconjoare pe Heruvimi, Domniile pe Tronuri, Începătoriile pe Domnii, Stăpâniile pe Începătorii și în sfârșit Puterile cerurilor pe Stăpânii. Precum un zid înconjoară un oraș, așa și cetele cerești se înconjurau una pe alta. De-a dreapta ospățului veacurilor stătea cu mare cinste Arhanghelul Mihail cu ceata lui; la stânga Gavriil cu ceata lui, Uriil stătea la apus și Rafail la răsărit. Toate acestea s-au făcut cu porunca Domnului nostru Iisus Hristos, a Marelui Dumnezeu și a Mântuitorului tuturor sfinților. Aceste patru cete erau foarte mari și împreună cu cetele preacuratelor Puteri înconjurau ospățul lui Dumnezeu cu mare strălucire. Când toate acestea s-au terminat, atunci Însuși Dumnezeu Omul Iisus s-a supus „Celui ce-I supusese toate” și I-a predat toată stăpânia și domnia și puterea, care o luase de la El. Apoi El a intrat la dumnezeiescul ospăț, ca Moștenitor al Tatălui, Împărat și Arhiereu împreună moștenitor cu toți sfinții. La sfârșitul tuturor tainelor pe care le-a văzut Sfântul Nifon, a văzut și cea mai înfricoșată descoperire. Însuși Tatăl Fiului Unul Născut, Născătorul, Lumina cea neapropiată și negrăită, a răsărit deodată, luminând deasupra preacuratelor Puteri, deasupra tuturor cerurilor și a cetelor cerești. Lumina peste preacuratul ospăț cum luminează soarele lumea. Așa strălucea Tatăl milostivirilor. Și precum buretele absoarbe și ține vinul, așa și sfinții se umpleau de nespusa Dumnezeire a Tatălui și Împăratului, neîntrerupt cu El în veci. De acum nu mai era pentru ei nici noapte, nici zi. Exista numai Dumnezeu și Tatăl, Fiul și Duhul, lumină și hrană, viață și strălucire, bucurie, vlie și desfătare în Duhul Sfânt.

Apoi s-a făcut o adâncă tăcere. Ochii Sfântului Nifon au primit o lumină curată, neamestecată ca să vadă. Primei cete, care înconjura ospățul, i s-a rânduit să săvârșească o cântare neîntreruptă și nesfârșită. Ea a fost cuprinsă de o negrăită și nespusă bucurie. Îndată dumnezeiasca și înfricoșata ceată a început o negrăită slavoslovie. Inimile sfinților săltau de bucurie și desfătare. De la prima ceată, măreaa cântare de slavoslovie a trecut la ceata a doua a serafimilor. A început atunci și aceea să cânte cu multă măiestrie o cântare tainică. Ca o înșeptită dulceață răsuna slavoslovia și în urechile sfinților, care se bucurau negrăit cu toate simțurile lor. Ochii vedeau lumina cea neapropiată, mirosul lor mirosea mireasma Dumnezeirii, urechile lor auzeau dumnezeiasca cântare a preacuratelor Puteri, gura lor gusta Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, nou, întru Împărăția Cerurilor, mâinile lor pipăiau veșnicele bunătăți și picioarele lor săltau la ospăț. Astfel, toate simțurile lor se săturau de negrăită bucurie. După puțin, a doua ceată a transmis acea dumnezeiască cântare cetei a treia, la a patra și până la cea din urmă, producând cu dulceaa cântării, plăcere și bucurie în inimile sfinților. Și era uimitor că cetele nu cântau mereu aceeași cântare, ci era o felurime nemărginită de cântări și noutate în cântările pe care le cântau. Când cele șapte cercuri ale cetelor au completat preacurata lor slavoslovie, a început ceata Arhanghelilor cântarea cea întreit sfântă: a cântat Mihail și a răspuns Gavriil; apoi a cântat Rafail și a răspuns Uriil. Se auzea o armonie extraordinară. Cei patru stâlpi de foc, Arhanghelii, erau mai presus; cântarea lor era înflăcărată și pătrunzătoare.

Mișcați de acea negrăită dulceață au început atunci și toți sfinții de la cerescul ospăț să cânte mărețiile lui Dumnezeu. Astfel pretutindeni, înăuntru și afară răsuna cântare îngerească. Cântare preasfântă care înflăcăra sfintele inimi cu o fericită plăcere în vecii nesfârșiți. După ce le-a văzut pe toate acestea de trei ori Fericitul Nifon când se afla în mare răpire și vedere, a auzit glasul lui Dumnezeu, zicându-i:„Nifone, Nifone, frumoasă a fost prooroceasca ta vedenie. Scrie dar cu amănuntul toate cele ce ai văzut și auzit, pentru că așa se vor întâmpla. Ți leam arătat ție pentru că Îmi ești prieten credincios, fiu al Meu iubit și moștenitor al Împărăției Mele. Încredințează-te deci acum, când te-am învrednicit să vezi înfricoșatele taine, de marea Mea iubire de oameni față de cei ce se închină cu smerenie Împărăției și Stăpânirii Mele. Pentru că Eu Mă bucur să privesc spre cel blând și smerit și care se cutremură de cuvintele Mele”. După ce i-a spus aceasta, Domnul l-a eliberat de acea înfricoșată și prea minunată vedenie care îl stăpânise timp de două săptămâni. Când și-a venit în sine, stătea îngrozit și se tânguia îndurerat. Lacrimile îi curgeau șiroaie și zicea:

„Vai de mine ticălosul! Ce-l așteaptă pe bietul meu suflet! Vai de mine mișelul! Oare în ce stare mă voi afla acolo, eu păcătosul? Cum mă voi îndreptăți față de Judecătorul? Ce scuză voi aduce pentru păcatele mele și unde voi ascunde mulțimea fărădelegilor mele? O, întinatule și ticălosule!… Suspin nu am, nici lacrimi și nici pocăință nu aflu; milostenie deloc, nerăutatea și blândețea se află foarte departe de mine. Vai mie! Ce să fac eu nevrednicul și întinatul? De unde să încep să-mi mântuiesc sufletul? Haina Botezului am întinat-o, Botezul l-am murdarit, sufletul mi l-am înnoroiat, mintea mi-am întunecat-o, viata mi-am cheltuit-o „în petreceri și în beții”. O, păcătosul de mine! Nu știu ce voi face. Ochii mei privesc lucrurile cele de rușine, urechile ascultă cântece lumești, mirosul adulmecă după miresme, gura îmi este pornită spre lăcomie. Vai mie, ticălosul! Mâinile mele se bucură în păcate; trupul meu dorește să se tăvălească în noroiul fărădelegii și caută paturi moi și mâncare aleasă. O, nelegiuitul, întunecatul și întinatul! Unde să merg nu știu! Cine mă va scoate din acel foc amar? Cine mă va izbăvi din întunericul cel mai dinafară al înfricoatului tartar? Cine mă va izbăvi de scrâșnirea dinților? Vai, vai mie scârbosul și nelegiuitul! Mai bine era să nu mă fi născut!… O, de ce slavă mă lipsesc eu înnegritul! De ce cinste și de ce cununi! Ce bucurie și veselie voi pierde fiindcă m-am robit de păcat! Ticăloase suflete, unde îți este umilința, unde luptele, unde virtuțile? Vai ție întinatule! În ce loc te vei afla în ziua aceea? Ai făcut vreun bine ca să placi lui Dumnezeu? Vei merge în văpaie. Cum vei răbda vaiul și scrâșnirea? O, întinate suflete, cum ai poftit să te tăvălești mereu în necurăție, cum ai slujit necontenit pântecelui? Nelegiuitule și stricatule, ce rușine vei suferi în fața lui Dumnezeu? Cu ce ochi te vei uita la dumnezeiasca Sa față? Spune-mi! Spune-mi! Ai văzut acele prea minunate priveliști pe care Domnul le va înfăptui cândva. Spune-mi deci, o, suflete, ai vreo faptă vrednică de acea slavă? Cum vei intra acolo, după ce ai întinat dumnezeiescul Botez? Vai de tine, ticăloase suflete al meu. Vei moșteni focul cel venic și unde va fi atunci păcatul și tatăl lui ca să te mântuiască? Ci, Doamne Dumnezeul meu, mântuiește-mă de foc, de scrâșnirea dinților și de tartar…”

Cu aceste cuvinte se ocăra pe sine Fericitul, rugându-se. În zilele următoare, îl vedeam că se plimba târându-și picioarele, ofta cu amare suspinuri, tânguire și lacrimi. Se gândea la lucrurile minunate pe care le văzuse și făcea tot ce se putea ca să le câștige. Adeseori, când se gândea mai adânc și mai curat la vedenia sa, ieșea din sine. Ardea după vederea Sfântului Duh și zicea:

„O, ce bucurie, ce slavă, ce strălucire așteaptă pe sfinți în ceruri! Cum mă mai tem să nu fiu lipsit de ele!”. Suspina adânc și adăuga: „Doamne, ajută și mântuiește întunecatul meu suflet!”.

Fragment extras din cartea: ”Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum”

 

Un răspuns pentru cineva care crede că nu există Dumnezeu

Un prieten al dvs. vă spune mereu: „Nu există Dumnezeu!”. Pe dvs. vă chinuie acest lucru ca o bătaie cu cnutul (n.r. ‒ bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu multe sfârcuri prevăzute cu alice de plumb în vârf). Vă luptaţi pentru sufletul dvs. şi pentru viaţa dvs. Aţi priceput bine: dacă nu există Dumnezeul Cel viu şi atotputernic, mai tare ca moartea, atunci moartea e singurul dumnezeu atotputernic. Atunci toate făpturile vii din lume sunt jucării în ghearele morţii atotputernice, ca un şoricel în ghearele unei pisici flămânde.

Odată, tulburat, i-aţi zis sărmanului dvs. prieten: „Dumnezeu există, tu nu exişti!”. Şi n-aţi greşit ‒ fiindcă cei ce se despart de Veşnicul Dătător de viaţă în această lume vor fi despărţiţi de El şi în cealaltă: şi astfel, nu vor şti nici aici, nici dincolo de Măreţul Făcător al tuturor făpturilor. Iar a fi despărţit de El este mai rău decât a nu exista.

În locul dvs., i-aş mai spune şi următoarele: Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai.

Greşeşti ca un bolnav care ar spune: „Nu există sănătate pe lume”. El poate spune, fără a minţi, doar: „Eu nu am sănătate”, iar spunând: „Nu există sănătate pe lume îndeobşte”, minte.

Greşeşti ca un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume”. Există lumină, lumea toată e plină de lumină ‒ însă el, sărmanul orb, nu are lumină. Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar: „Eu nu am lumină”.

Greşeşti ca un cerşetor care ar grăi: „Nu există aur pe lume”. Există aur; există şi pe pământ şi sub pământ. Cine spune că nu există aur nu spune adevărul. Ar spune adevărul dacă ar zice: „Eu nu am aur”.

Greşeşti ca un răufăcător care ar grăi: „Nu există bunătate în lume”. În el nu este bunătate, în lume este. Ca atare, nu ar greşi numai dacă ar spune: „Eu nu am bunătate”.

Aşa şi tu, vecine, greşeşti când spui că nu există Dumnezeu ‒ căci dacă tu nu ai ceva, asta nu înseamnă că nu are nimeni sau că îndeobşte nu există. Sau cine te-a împuternicit, spune-mi, ca să vorbeşti în numele întregii lumi? Cine ţi-a dat dreptul să pui boala ta pe seama tuturor şi să arunci neputinţa ta asupra tuturor?

Iar de vei recunoaşte şi vei spune: „Nu-L am pe Dumnezeu”, atunci vei spune adevărul şi vei rosti o mărturisire ‒ fiindcă au fost şi sunt oameni excepţionali, dar care într-adevăr nu-L au pe Dumnezeu. Dumnezeu, însă, îi are pe ei ‒ îi are până la ultima lor suflare. Dacă şi cu ultima suflare vor declara că nu Îl au pe Dumnezeu, atunci nici Dumnezeu nu-i mai are pe ei. Şi îi scrie la cheltuieli. Drept aceea te rog, prietene, pentru sufletul tău, pentru viaţa şi Împărăţia cea Veşnică, pentru lacrimile şi rănile lui Hristos: te rog, prefă mărturisirea ta de îndărătnicie în mărturisire de pocăinţă. Iar ceea ce trebuie să faci după aceea îţi va spune Biserica ‒ întreabă! Pace ţie şi binecuvântare de la Domnul!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 258-259)

România incotro?

Este marți, a 2-a zi după Referendumul călcat în picioare de frați de-ai noștri pentru care simt o mare durere, și din câte am auzit nu sunt singura.
Nu mi-am imaginat niciodată că cineva ar fi putut considera acest referendum ca fiind o cursă întinsă de PSD, până "m-a lovit" cruntul adevăr și m-am trezit că marea majoritate sau mai bine zis aproape toți din jurul meu credeau asta, și nu numai credeau, dar erau ca și "spălați pe creier" de ideea asta și orice aș fi făcut să-i conving că se înșală era ca o piatră aruncată în mine.
Încă resimt șocul pe care l-am avut acum 2 săptămâni când am postat pe grupul de la servici declarația unui român rezident în Canada, despre drepturile homosexualilor și pericolul care ne așteaptă fără a avea ceva descriminatoriu sau încriminatoriu în conținut, când m-am trezit cu un atac agresiv din partea a 6 colegi de echipă, care mai mult mă acuzau pe mine de discriminare și de încălcare a nu știu ce regulament intern, inventat de ei. Imediat am fost inclusă în gașca de bisericoși și ninjalăi care degeaba se cred creștini dacă nu respectă libertatea unor persoane bolnave, ba mai mult colegi noi veniți cu care nu schimbasem nici 2 vorbe, îmi cereau socoteală pentru "prostiile" pe care le îndrug și mă întrebau zeflemitor daca sunt dusă la biserică. Oricum ar fi păcatul nu se va "sfinți" niciodată!
Oare ei în ce gașcă sunt? Și oare dacă 6 persoane susțin cu tărie o idee contra unei singure persoane, înseamnă automat că și au dreptate?
Îmi place ce spune părintele Teofil care-l citează pe părintele Arsenie: 
"

Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie!

E un cuvânt care merită să fie ştiut şi urmat, el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înşişi, tuturor celor care vor să braveze şi nu se gândesc la urmările pe care le pot avea, spre răul lor, nişte atitudini care nu sunt destul de bine gândite şi controlate. Să luăm, deci, aminte la cuvântul de mai sus şi să-l împlinim în cele două laturi ale lui.

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă. Mintea se strâmbă în urma patimilor şi se îndreaptă pe măsura curăţirii de patimi. Când mintea se îndreaptă, vede lucrurile drept, deci aşa cum sunt ele."

Așadar am observat cât este de mare puterea de convingere, de influențare a mass-mediei și a rețelelor de socializare care ajunge să dezbine colegi de lucru și chiar familii. Îmi spunea o prietenă că, cumnata ei era pro referendum doar pentru că soțul ei asculta toată ziua Trinitas, iar sora mea se lupta verbal cu soțul ei, încercând să-l convingă să meargă la vot până a realizat că fiul ei de 7 ani era afectat și îi ruga să nu se mai certe. Oare până unde mergem cu ignoranța și rea voința?

Text preluat de la Coaliția pentru familieȘ

Teoria factorului X

Numesc factor X, factorul de influențare rapidă și decisivă a deciziilor politice majore dintr-un stat, astfel încât albia unui eveniment aflat în derulare să fie schimbată brusc, determinând modificarea parcursului și a rezultatului final. Factorul X poate fi intern sau extern. Sondajul CURS, efectuat între 20 septembrie și 1 octombrie, dădea o intenție reală de vot de 34%. Aceasta înainte de ziua de 2 octombrie, când factorul X a acționat în sensul alinierii a trei partide la poziția de neimplicare totală în procesul mobilizării la vot a propriilor electorate. Alinierea aceasta a transformat 2 000 000 de voturi posibile în absenteism manifest. Clasa politică guvernează România cu votul doar a 39% din corpul electoral român. Deci pragul de validare a unui astfel de referendum este foarte aproape de numărul total al electoratului activ din România. Comportamentul la vot al acestui electorat este foarte puțin legat de valorile religioase, considerate ca fiind în afara spațiului politic. Asta nu înseamnă că valorile comportamentului religios nu există, dar au doar un rol pasiv, strict de fundal. Ele nu devin active, nu fac parte din jocul politic. Ceea ce înseamnă că acest electorat este fundamental legat de mobilizarea politică de rutină venind de la liderii politici ai partidelor. Dacă această mobilizare lipsește, atunci intenția de vot este slabă.
Votul pentru referendum a propus acestui electorat o premieră istorică, votul de conștiință, votul motivat religios și cultural. Ceea ce a schimbat paradigma mobilizării la vot. Bisericile au fost cele care au chemat la vot, în aceste condiții. Dar introducerea acestor noi factori de mobilizare din afara spațiului politic a deconcertat și a surprins. Votul exclusiv creștin este o premieră absolută în spațiul public românesc. Cu toate acestea, rezultatul votului este extrem de pozitiv. 3 500 000 de români au votat pentru DA, în condițiile în care era pentru prima oară când li se cerea să transforme votul politic în vot motivat cultural și religios, deci într-un vot para-politic.
Strategia inițială a partidelor susținătoare ale referendumului a fost tocmai aceasta, a reduce votul acesta la datele cunoscute ale votului politic, tocmai pentru a facilita mobilizarea electoratului. De aici și eliminarea din dezbaterea în mass media a factorului civic creștin și a bisericilor. Dar procesul a fost secționat brutal de intervenția factorului X, din 2 octombrie.
Oponenții referendumului au acționat în aceeași logică politică și au propagat ca teză fundamentală confiscarea politică de către PSD a referendumului. Propaganda aceasta a avut ca scop ralierea la boicot a întregului electorat anti PSD și a tuturor vectorilor activi ai așa-numitei mișcări rezist. Propaganda anti-referendum a avut desigur și alte teze, dar atacul cel mai important s-a dat cu această motivație.
Mobilizarea bisericilor a venit târziu, a fost de scurtă durată și a fost masiv intimidată de propaganda permanentă anti-referendum de pe majoritatea canalelor mass media. Discursul civic creștin a fost practic interzis în mass media în toți acești trei ani ai inițiativei cetățenești, ceea ce a condus la imposibilitatea de comunicare și motivare a necesității votului la referendum.
Cu toate acestea, votul ar fi îndeplinit criteriul de validare de 30% din electorat, dacă electoratul activ ar fi fost îndemnat la vot. A venit la vot jumătate din acest electorat care nu a renunțat la exercitarea votului, așa cum a procedat cealaltă parte, de 61% din electorat.
În concluzie, votul la referendum spune mai puțin despre valorile religioase ale electoratului român, cât spune despre decizii politice anulate sau decisiv influențate de factorul X și despre cenzura brutală în mass media a discursului fundamentat creștin.
92% pentru DA la acest referendum reprezintă primul vot creștin în spațiul public românesc, o victorie cu greu obținută și foarte importantă în economia agendei publice reale a societății românești.

Referendum 6-7 Octombrie 2018

FAMILIA = Un bărbat și o femeie

NU "soți"

O conferință extraordinară despre manipulare prin mass-media.

Mergeți la Referendum și votați DA pentru familia creștină binecuvântată de Dumnezeu.

Nu are nici o nuanță politică.