Lucrarea - despre Fumat

Daria mă asculta, copleșită de crispările ei, aprinzându-și țigară de la țigară.
 Fumatul. 
Vai, această atât de generalizată îndeletnicire a vremurilor. O altă tragicăexploatare satanică a omului întru batjocorirea Divinității. O practică cu un conținut atât de amăgitor, încât omul nici nu bănuiește ce se ascunde cu adevărat înasimfonia acestor gesturi ale lui.
 Întâmplător, oare, toți fumătorii manevrează țigara cu cele trei degete aleînchinării? Desigur că nu. Diavolul cunoaște valoarea simbolistică a oricărui gest atitudinal de cinstire și slăvire a lui Dumnezeu. De aceea ține ca tocmai acestedegete care închipuie Sfânta Treime să se adune, operând cu triviala lui lumânare. Căci ce altceva vrea să sugereze ca formă și formulă de ardere țigara însăși?Caricatura lumânării! 
Iar fumul, pe care-l produce această scârnavă alcătuință dinchiar ”iarba dracului”, caută să adumbrească închipuit fumul smirnei și al tămâieibinemiresitoare.
De ce, oare, scopurile banale, chipurile, ale fumătorilor sunt doar de a-și mobilagestualitatea mâinilor și de a trage fumul în piept?Pentru că mâinile au valoare determinantă în expresia exterioară a rugăciunii. Iar vrăjmașul știe că acestea, odată pângărite, prin slujirea demersurilor lui, conținutullor valoric va fi diminuat sau chiar anulat.Într-un vas în care a stat o vreme țuică nu vei putea pune curând lapte.. 
Apoi, de ce, oare, fumul este inhalat și reținut câteva clipe în piept? (...) tămâiereaeste cel mai de seamă și mai accentuat act în formula actelor cultului extern alritualului creștin ortodox. 
Iată de ce-l determină Diavolul pe fumător să inhaleze șisă rețină fumul în piept: să creeze astfel o batjocoritoare tămâiere cu spurcata luiiarbă a ”Naosului Templului Sfântului Duh” . 

”Căci în inima ta va sălășlui Dumnezeu!" 
Or, in pieptul fumatorului funinginea si nicotina isi fac casa si de-acolo, intrand in plamani, vor intina intreg trupul. Unde sa se mai salasluiasca Dumnezeu?
Si lucrurile nu se opresc aici. Tigara este tinuta cu buzele. Cele care ar trebui sa rosteasca o biata rugaciune sau care, uneori, samavolnic si inconstient, saruta icoane si chiar sfinte moaste.
Si din toate acestea ce finalitati se obtin? Ce ramane in urma fumatoruui? Ramane duhoara aceea pe care nici chiar el, adesea n-o agreeaza. Ramane scrumul ca simbol al distrugerii si degradarii. Ramane o cicatrice adanca si cheloida pe sufletul siluit. Ramane relatia cu Bunul Dumnezeu profund avariata. Ramane roada muncii si sudoarea trudei pentru benutul adunat, jertfa pe veci Satanei si iadului simbrie. Atat.
Nu este acesta oare pacatul suicidului absolut? Nu-si omoara omul singur, lent si sigur, trup si suflet?

"Nu te uita la vin cum este el de rosu, cum scanteiaza in cupa si cum aluneca pe gat. Caci la urma el ca un sarpe musca si ca o vipera improasca venin" (Pilde 23, 31-32)