Îmbolnăvirea şi moartea treptată a sufletului - Isihie Sinaitul

Şi Sfântul Isihie Sinaitul vorbeşte despre îmbolnăvirea şi moartea treptată a sufletului. Deşi Dumnezeu a creat sufletul „simplu şi bun", acesta „se desfată de momelile nălucirilor diavolului şi amăgit, aleargă spre cel rău ca la cineva bun". Astfel, el „îşi amestecă gândurile sale cu nălucirea momelii diavoleşti". În cele din urmă, „căzând la consimţire, preschimbă prin mijlocirea trupului în faptă nelegiuirea din cugetare, spre osânda proprie”. (...)
Chiar dacă este viu, sufletul lipsit de adevărata viaţă, adică de harul lui Dumnezeu, e de fapt un suflet mort. Şi încă: „Scoţându-se protopărinţii neamului omenesc pe ei înşişi de bunăvoie de la pomenirea şi vederea lui Dumnezeu şi nesocotind porunca Lui, pe de altă parte unindu-se în cuget cu duhul cel mort al satanei şi mâncând din pomul oprit, contrar voii Ziditorului, au fost dezbrăcaţi de veşmintele luminoase şi de viaţă făcătoare ale strălucirii de sus şi s-au făcut, vai, şi ei ca şi satana, morţi cu duhul". Iată ce i se întâmplă întotdeauna celui care se uneşte în cuget cu satana şi face voia lui, „fiindcă satana nu e numai duh mort, ci şi duh care omoară pe cei ce se apropie de el". Aşa moare sufletul omului.
Atunci când sufletul nu lucrează după firea cea dintru început zidită de Dumnezeu, „deşi se poate ca el să-şi păstreze viaţa la arătare, nu mai este viu, ci mort. Spre pildă, atunci când tu, om fiind, nu păzeşti virtuţile, eşti lacom şi sfidezi legea, cum poţi spune că ai suflet? Pentru că te mişti? Dar aceasta este şi a făpturilor necuvântătoare. Pentru că mănânci şi bei? Dar şi fiarele sălbatice fac aceasta. Atunci, poate pentru că umbli pe două picioare? Aceasta mă face să cred că eşti mai degrabă un animal cu înfăţişare omenească".