Părintele Macarie de la Muntioru

 

- În Vrancea, pe vârful Muntioru, "Muntele de Aur", cum îi spun oamenii locului, se află o mânăstire căutată de pelerinii din toate colţurile ţării. Ei nu vin acolo pentru frumuseţea locurilor, ci pentru părintele Macarie Deşliu, un duhovnic foarte iubit, care ştie să aline durerile inimilor şi să ridice din deznădejde orice suflet -

E mărunţel la trup şi subţire, cu ochii negri şi vii, cu o barbă albă ca neaua. Dacă îi pri­veşti câteva clipe chipul ars de soare, mâi­nile aspre şi bătute de muncă, rasa ruptă şi peticită în zeci de locuri, înţelegi cum a ridicat până acum opt biserici şi mânăstiri. Toată fiinţa lui răspândeşte un amestec misterios de smerenie şi neastâmpăr bine cumpănit. Când îl vezi prin curte, învârtindu-se după treburi ca un fus în mâinile unei ţărănci, cu greu ţi-ai imagina cum arată când, stând liniştit, ceasuri întregi, ascultă păsurile sutelor de credincioşi. Tot acest ames­tec derutant este, cred eu, semnul prezenţei Duhului Sfânt în inima omului. Doar El poate să dea firii pace, fără să o facă molatică, şi smerenie, fără a o lipsi de fermitate. Iar părintele Macarie le are pe toate din belşug. Şi mai are ceva: o inimă de înger pentru cel căzut, învăluitoare, înţelegătoare pentru slăbiciunea omului. Nu mi s-a întâmplat foarte des să întâlnesc un părinte care să-mi pătrundă în suflet din prima clipă. Fără cuvinte, prin delicateţea cu care mă asculta, prin fericirea voioasă cu care umplea chilia mică, prin gesturile scurte şi simple, mă învăluia cu o linişte surâ­zătoare, încrezătoare, în stare să învingă orice rezistenţă.
Cred că asta simt în primul rând ucenicii săi, şi de aceea îl caută mereu - alături de el, crucea vieţii devine uşoară şi o poţi purta cu zâmbetul pe buze. Aceasta este, de fapt, taina vieţii creştine - iubirea care se deschide, răstignită, spre oameni şi Dumnezeu, şi care ­ ­ ­ ­ poate să umple cu bucurie orice necaz.

Raiul de la Bisoca

Mânăstirea de peste munţi

 

Când avea doar câţiva anişori, a văzut pentru pri­ma oară un episcop slujind în biserica din sat. Îşi aduce şi acum bine aminte, era bătrân, cu barbă şi ple­te lungi, albe, la fel ca veşmintele. I s-a părut îm­bră­cat în lumină, o icoană a Tatălui Ceresc, aşa cum şi-l imagina la vârsta aceea. "O prezenţă care mă înfiora. Aveam pe atunci curăţia copilului, sfiala aia de Dum­nezeu. Am crezut că e Domnul însuşi, care s-a coborât pe pământ, iar eu mă simţeam păcătos. Aşa că am fugit, de teamă să nu dea ochii cu mine."
Părintele Macarie s-a născut şi a crescut în Munţii Buzăului, la Bisoca, un sat cum puţine mai întâlneşti pe pământ, aşezat drept sub soare, deasupra lumii, cu casele răsfirate pe dealuri. Oamenii par micuţi, în natura uriaşă, care-i cuprinde din toate părţile. Tot la şcoala tainică a naturii s-a plămădit şi sufletul părin­telui, învăţând prima şi cea mai de preţ uimire a omului - cea pe care trebuie să o ai în faţa măreţiei dumnezeieşti. "Când eram mic, Îl vedeam pe Dum­nezeu lucrător. Mă gândeam ce-a mai lucrat El de-a făcut cerul şi pământul şi mai ales pe noi! Chiar şi acum, când sunt bătrân, mă uit la cer şi mă gândesc la ce-a lucrat El şi la cum ne dă şi apă, şi căldură, tot ce ne trebuie, dar noi toooot cârtim. Dacă ne dă ploaie, ne supărăm că ne udă, dacă ne dă căldură, ne mâhnim că nu e răcoare... Dar el le-a făcut pe toate cu dreaptă socoteală. Toate, pentru că ne-a iubit şi ne iubeşte, căci ne-a făcut după chipul şi asemănarea lui."
"Cât am fost copil, am dus o viaţă grea, că aşa era viaţa după război a românilor. Eram opt fraţi acasă şi nu avea servici niminea, că pe atunci în sat erau cu servici doar un învăţător şi poliţaiul. Atât. Era lumea săracă... Ne duceam cale de 50 de kilometri la oraş să ne facem târguiala. Nici nu ştiam de maşini. Fugeam de ele când le vedeam, că nu ştiam ce sunt. Acu eşti aicea şi vorgheşti în America şi în orice ţară. Dar, aşa săraci cum erau, oamenii de atunci de la mine din sat aveau credinţă muuultă, o credinţă simplă şi foarte pu­ternică. Nu era duminică sau sărbătoare fără să vină lumea la biserică. Chiar dacă în ziua aia trebuiau să spele rufele, că nu aveau încotro, femeile veneau la biserică. Credinţa s-a mai răcit pe timpul comuniş­tilor."

 

Dragostea de Dumnezeu, răsărită pe cerul copilă­riei de la Bisoca, a fost hrănită şi de mama părintelui. O femeie curată, cu iubire fierbinte pentru biserică şi cu o voce dumnezeiască. "Eu am deprins multă cre­dinţă de la bunicul din partea mamei, care a fost das­căl, şi de la mama. Ea nu mânca niciodată înainte de zece dimineaţa, că spunea că la ceasul acela se împăr­tăşeşte Maica Domnului în ceruri. Ş-apăi, cu vremea, şi-a prelungit postul până în ora trei. Nu gusta nimic înainte! Şi-n posturi, ţinea foarte aspru. Nu mânca decât nişte turte de mălai cu apă. Atât! Mama cânta foarte frumos, cânta şi la strană, învăţase de la tatăl ei. Mai ales când cânta Prohodul, vai de mine, termina pământul, nu alta! Sau când începea în Postul Mare să cânte «Primăvară dulce», îmi dădeau lacrimile, aşa voce frumoasă avea. Ziceai că e cea mai mare maică din ţară! Veneau pe la ea călugăriţe, le mai dădea câte ceva de mâncare, că era sărăcie multă şi foamete mare, iar ele, care ştiau bine cântările, stăteau cu ea şi cântau toată seara. Ş-apăi ne învăţa şi pe noi, copiii. Ne-a rămas moştenire. Aşa că mie îmi era foarte drag la biserică. Mă duceam şi eram foarte atent la slujbe. Am ajuns la strană când aveam vreo 14 ani. Aveam un preot bătrân care mi-a spus: «Haide!» La început aveam emoţii, că era multă lume şi trebuia să ştii rân­duiala bine, dar el m-a încurajat. Chiar dacă greşeam, îmi spunea: «Bine azi, foarte bine mâine!», deşi eu făceam şi greşeli. Dar, câte oleacă, câte oleacă, am învăţat. Ş-apăi, 24 de ani de zile am slujit în sat, ca şi cân­tăreţ de biserică în Bi­soca. Planul meu tot ăsta ar hi fost, să mă deie la mânăs­tire. Când eram în armată şi ne-a întrebat ofiţerul ce vrem să fim, eu eram ser­gent şi i-am spus că vreau să mă fac călugăr. Mi-a venit aşa, fără să mă gândesc prea mult, de parcă nu am apucat nici eu să-mi dau seama. Era pe vremea comuniştilor şi ofi­ţerul a luat foc. «Ci să ti faci?! Ci-i ăla?», m-a între­bat. «Măi, eu nu ştiu ce e ăla, dar eu v-am zis că asta vreau să mă fac. Călugăr!» Ş-apăi au trecut anii şi asta am ajuns. Dar nu am mers la călugărie decât târziu."

Cădelniţa miraculoasă

Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului

 

Ani de zile a slujit în stra­na de la Bisoca. Cântă­rile slujbelor i s-au lipit de suflet şi l-au ajutat să urce, treaptă cu treaptă, până la cer. N-a avut o mândră, ca ceilalţi feciori din sat, deşi mergea la nunţi şi juca la fel ca toată lumea. Inima lui era în altă parte. Un foc ardea mocnit în adâncul sufle­tului şi a fost nevoie ca Duhul să sufle peste el ca să-l aprindă şi să ardă cu vâlvătaie. A fost voia Dom­nului să-l zguduie printr-un miracol, răspun­zându-i ast­fel la cău­tările avute încă din adoles­cenţă.
Minunea s-a întâmplat năpraznic, fără pregătiri, fără un răstimp de dumirire. Avea atunci 38 de ani, şi era un bărbat în plină putere. Mersese ca să cânte la slujbă în sat, unde a venit un preot iute, care slujea repede, fără evlavie şi băgare de seamă. Pe el, deprins cu slujbele făcute liniştit, cu luare aminte, iuţeala preo­tului l-a mâhnit. Când a ajuns acasă, i-a spus mamei că slujitorul Domnului greşise. Ar fi trebuit să cădelniţeze altfel, cu pace, fără grabă. Şi a început să facă el însuşi gestul acela lin, plin de evlavie, purtând o cădelniţă imaginară prin cameră. Şi atunci, Dum­nezeu s-a atins de inima lui. "Dintr-odată, casa a fost luminată cu o lumină mare! N-am văzut niciodată în viaţă lumină mai mare. Mama a fugit în altă cameră, i-a fost frică. Aveam o iasomie la geam şi s-a făcut şi ea albă, îmbrăcată toată în lumina care venea de pre­tutindeni. Am în­cremenit, iar apoi n-a mai fost nimic, lumi­na s-a domolit...
După semnul a­ces­ta, în a treia zi au venit de la episcopie să mă ia să mă călu­găresc. Ei nu mi-au spus de la început, dar s-au gândit că aş fi bun de monah şi apoi de preot. Luat pe nepregătite, m-am speriat, dar când am ajuns la Mânăstirea Ciolanu şi am văzut că s-au deschis por­ţile, mi s-a schimbat de îndată inima. Mi-a dat Dom­nul aşa o bucurie, de nedescris în cu­vinte. Parcă nu mai eram pe lumea asta... Acolo m-am călugărit, apoi m-au dia­conit şi m-au făcut şi preot.

 

După trei săptă­mâni, în luna martie a anului 1990, m-au trimis să deschid Mânăstirea Poiana Mărului, cti­to­rită de Sfân­tul Vasile Carpatinul, în apropierea Bisocăi, o veche vatră călu­gă­­rească, distrusă de comu­nişti cu 30 de ani înainte. Acolo, în afară de biserică, nu prea mai era nimic în bună rânduială. Nici gard nu mai era, păşteau vitele din comună prin mânăstire şi, din când în când, se mai organizau bâlciuri, târguri, petreceri într-un pavilion, când se făceau tot felul de bagabonţii. Chi­liile erau neînvelite, dărăpănate, prin camere umblau porcii... era o mizerie... Eram la înce­put singurul călugăr, împreună cu trei maici bătrâne, care fuseseră alungate din mânăstiri. Am plecat la drum cu rugăciu­ne, dar nu am fost la nimeni să cer un leu! Şi, încet-încet, am pornit: bagă lumină, bagă apă, fă un pavi­lion, fă o casă arhierească, fă gard de piatră, fă lac de peşte, îngră­deşte pământul... Am lucrat şi, din ce lu­cram, mai mult venea din colo şi din colo şi venea şi venea... Epis­copul mai zicea uneori: «Mă, dar cu ce faci toate astea?». «Cu Dumnezeu!». «Mă, dar ce, Dum­nezeu vine la tine?». «Da, ori de câte ori Îl chem, El vine şi e prezent». Nu ştiu cum am putut să gândesc aşa. Dar să ştiţi că întotdeauna ziceam că am tot ce îmi trebuie, pentru că eram aşa de voios şi de bucuros, că nu aveam nevoie de nimic. Mi s-a întâm­plat să le gătesc de mâncare părinţilor şi să nu am nici măcar două ouă să pun în ciorbă. Mi-am zis atunci că nu am ce să fac, o să o las limpede, de post, deşi era zi de dulce. Nu vă spun că nu au trecut nici măcar zece minute şi am auzit ciocănind în poartă. Era o credin­cioasă, care suise până la noi la mânăstire. «Ce-ai păţit, bre?», am între­bat-o. «Am avut zece ouă, părinte, şi nu ştiu ce mi-a trecut prin gând să vin să vi le aduc, poate aveţi ne­voie. Aşa că am venit.» Aşa lucrează Dum­nezeu!".

"Doamne, ajută-mă! Dă-mi şi mie lacrimi!"

Azilul de bătrâni de la Dealul Sării, ctitorit de părintele Macarie

 

"Orice lucrare pe care o ai de la Dumnezeu trebuie să o faci cu curaj. Să nu te îndoieşti, de orice te apuci! Când ţi-ai pus în gând ceva şi ai şi gândul la Dumne­zeu, nu se poate să nu reuşeşti. Nu se poate să nu-ţi dea Dumnezeu cele pe care le ceri cu gând bun! Însutit ţi le dă! Dar trebuie să şi ştii ce să ceri... Nu prea mult! Aici îţi trebuie dreaptă socoteală, că El ştie tot ce avem nevoie.
Cea mai puternică este rugăciunea împărătească «Tatăl Nostru», dar şi orice rugăciune pe care o faci din inimă. Nu e nevoie să citeşti o «Psaltire» o dată, nu. Câteva catisme, dar să fie cu luare a minţii. Puţin, dar continuu. Poţi să spui şi rugăciuni aşa cum îţi vin în inimă, după durerile tale şi după puterea ta. Intri într-un dialog cu Dumnezeu ca şi cu un prieten sau cu un tată, şi vorbeşti deschis. Să ştii ce să Îi ceri dinainte, să nu te duci acolo în faţa Lui şi să zici că vrei să fii mitropolit sau patriarh sau să conduci ţara. Nu, trebuie să ceri numai ce ai nevoie, că altminteri se supără Domnul şi nu stă de vorbă cu tine, pleacă. Ştie El ce ai nevoie. Şi ascultă, mai ales rugăciunea spusă cu lacrimi. Dacă nu ai lacrimi la rugăciune, să fie la­crimi din suflet, ca un oftat din inimă, ca o durere: «Doamne, ajută-mă, dă-mi şi mie lacrimi!» Să spui asta cu sete, cu lacrimi din inimă - nu să hohoteşti! Să fii foarte atent la ce spui, cu luare aminte, şi atunci va fi primită rugăciunea pe care o faci cu lacrimile sufletului.
Domnul a avut şi are dragoste pentru noi şi ne pri­meşte până în ceasul din urmă, chiar înainte de a muri, chiar dacă am fost şi suntem păcătoşi. «Vino, hai la mine!» ne zice. Numa' să zici: «Iartă-mă, Doam­ne, şi pomeneşte-mă acum şi în ceasul morţii mele, că am greşit toată viaţa!» Şi atuncea El ne iartă şi ne şterge toate păcatele într-o clipă! Da' să spui din tot cugetul, din toată inima şi din tot oful. Dacă spui din suflet, tot păcatul ţi se va ierta, că El iubeşte mult sme­renia. Nu iubeşte mândria, bogăţia, când spui: "Cine mai e ca mine!?" El se pleacă la cel mai smerit om. Într-un minut te schimbă şi te face băiat bun, de ştii ce să ceri. În primul rând, sănătate şi mântuire. Apoi să-i ceri aşa, mereu, «Doamne, dă-mi smerenia Ta în inima mea!» E simplu de tot.
Şi să postim, că Domnul a lăsat posturile nu că avea nevoie El de ele, ci ca să avem noi o înfrânare. De aia a lăsat postul, rugăciunea, milostenia şi lacri­mile, ca noi să ne putem întări mai bine. Postul pentru noi e o doctorie în corp. Începe postul şi vezi că ţi s-a schimbat sângele, ţi s-a luminat mintea, ai deja altă forţă, altă putere! Când nu posteşti şi mănânci mereu tot gras şi bine, nu mai ai putere nici să mergi pe drum. Uite, eu am aproape 70 de ani şi încă citesc şi văd, iar mintea îmi merge binişor. Dar dacă mănânci numai aşa, mereu mâncăruri bune, nu mai ai nicio putere, din ce în ce te îmbolnăveşti... Dacă ai grijă, mănânci şi de dulce şi ţii şi post, atunci ai să vezi că o să zbori!"

Mântuitorul de pe muntele Muntioru

Interiorul bisericii de la Dealul Sării

 

Drumul până la Muntioru trece printr-o pădure bătrână, cu brazi şi pini, care par ne­clintiţi de sute de ani. O lume străveche, un rai al sălbăti­ciunilor de tot felul unde, în afară de drum, nimic nu amin­teşte de trecerea omului. Urci pieptiş pe coastele mun­telui, într-o penumbră rece, iar dru­mul te urmează sfios, îndrăz­nind cu greu să tulbure pacea aceea neclintită parcă de mii de ani. Când şi când, verdele dens e spart de un luminiş în care vântul a do­borât trunchiurile vânjoase. La capăt, întunericul se sfâr­şeşte brusc într-o lumină plină. Ai ajuns!
Într-un vârf de munte, pe o poiană largă, câteva căsuţe de lemn străjuiesc o biseri­cuţă fru­moasă, care se oglin­deşte într-un lac cu nuferi. Totul a fost ridicat prin stră­dania pă­rin­telui. Până să vină el, la Muntioru nu era nimic. Doar liniştea codrului sălba­tic şi verdele acesta crud al poienii. Un creştin evlavios i-a spus să urce aici şi să ri­dice o mânăs­tire, dar părin­tele Macarie s-a împotrivit. Iubea din toată ini­ma ctitoria lui Vasile de la Poiana Mă­rului şi nu voia să se dea dus din acel rai al isihaş­tilor, pe care îl refăcuse cu mul­tă tru­dă. A venit însă o vre­me de încercări, iar Mântui­torul i-a trimis din nou un semn.
"Am fost la început să văd locul acesta, în care acum e mânăstirea, dar am zis că nu mă mai întorc aici, pentru că era foarte greu - nu era niciun fel de drum; nu­mai pădure şi glod, de nu puteai să ieşi de acolo decât cu picioarele goale. Noaptea, după ce m-am întors la mine la mânăstire, la Poiana Măru­lui, chiar după ce adormi­sem, am auzit ciocănind în uşă. M-am deşteptat şi am văzut deodată muntele Mun­tioru, ca pictat în faţa mea. Şi în vârful lui era Mântuitorul, îmbrăcat într-o haină cu nişte mâneci roşii, mari. Mi-a spus doar atât: «Vreţi să faceţi mânăstire pe Muntioru? Fa­ceţi! Apropie-te, că tu eşti temelia!». Şi pe partea în care dădea muntele, am vă­zut numai oameni în alb, care urcau pe munte cu lu­mâ­nări aprinse. Cuvântul Mântuitorului a fost ca o trezire. Imediat am cumpărat pământul şi am pornit la drum şi, în nici doi ani, am ridicat-o, am pictat-o şi apoi a sfinţit-o episcopul."
Stau cu părintele Macarie la sfat de mai bine de un ceas şi mă simt, cu fiecare clipă, tot mai bine. Nu e nimic care să te îndemne să pleci. Nu te striveşte cu autoritatea lui de preot, nu te mustră. Emană doar blândeţe şi simplitate. Mi-a povestit despre toate câte i-a descoperit Domnul, cu nevinovăţia pe care ţi-o poate aduce doar o viaţă scursă între rugăciuni. Şi el, şi tot ce-l înconjoară, respiră simplitate şi smerenie. Chilia cu masa ei umilă, pereţii cu icoane şi cărţi, fereastra cu cercevea de lemn, din care vezi doar pajiştea şi cerul. E lumea satului nostru de munte străvechi, iar părintele Macarie este un ţăran adevărat, care a sfinţit, în călugărie, tot ceea ce a învăţat în copi­lărie de la mama şi bunicul său. Duce şi acum aceeaşi viaţă. Nu a schimbat nimic. Doar a turnat mai mult foc pe rugăciuni, s-a trezit mai devreme, pentru a sluji la biserică, şi s-a culcat mai târziu, pentru a priveghea. Şi acum, deşi e un duhovnic pe care-l iubesc mii de ucenici din toate colţurile ţării, deşi are tineri monahi în stare să-i împlinească orice poruncă, să-i asculte cu inima chiar şi un gând, cară el singur, cu măgăruşul mânăstirii, mâncare în desagi pentru părinţi şi le gă­teşte la trapeză. Nu e un stareţ, ci un duhovnic modest şi iubitor, care se aşează cu tine pe prispa simplă de lemn şi-ţi ascultă durerile, ostoindu-le cu rugăciunea lui.
Alinarea asta au simţit-o miile de oameni care l-au căutat mereu de-a lungul timpului, urmându-l la toate ctitoriile. I-a atras ca un magnet sărăcia în care trăieşte de bună voie şi starea aceasta de voioşie continuă, izvorâtă din credinţa sa nelimitată în puterea lui Dum­nezeu. Şi mai e încă ceva. Credincioşii care vin să i se spovedească se simt iubiţi, ascultaţi, oblojiţi de toate rănile inimii.

Îmbrăţişat de ucenicul său, părintele Valerian de la Dealul Sării

 

Într-o lume închistată, deschiderea aceas­ta totală a părintelui Macarie a făcut din mânăs­tirea de la Muntioru un loc de pelerinaj. Când a venit vremea sfinţirii lăcaşului ridicat cu trudă aici, în vârf de munte, pe drumul rău din pădure au urcat 14.000 de oameni. Fără să-i anunţe nimeni, au purtat vestea doar din gură în gură şi s-au adunat.
În faţa episcopului, uimit de marea de pelerini care luminase poiana cu prezenţa lor, părintele a ştiut, în adâncul inimii, că Mântuitorul a împlinit vedenia pe care i-o dăruise în urmă cu doi ani, când văzuse mulţi­mea de credincioşi urcând muntele cu lumânări în mâini. Crezuse nelimitat în cuvântul Domnului, iar Hristos îi întorsese dragostea prin inimile ucenicilor - "Nu se poate să nu-ţi dea Dumnezeu cele pe care le ceri cu gând bun! Însutit ţi le dă!"
http://www.formula-as.ro/2015/1182/spiritualitate-39/parintele-macarie-de-la-muntioru-19692

Rana este locul pe unde intră lumina în tine…

Posted on 15 septembrie 2015 by Hrisostom Filipescu under Uncategorized

Pentru ce ești trist acum va mai conta peste zece ani?

Unde este curajul, lumina din ochi? Oamenii triști paralizează viața. Oamenii sătui de viață înăbușă bucuria. Oamenii posomorâți înmormântează credința. Oamenii fără credință seamănă disperarea. Frica  devorează din energie și îi epuizează pe oameni. Panica anesteziază puterea de care avem nevoie zi de zi. Iar copii caută lumina în ochii adulților. Și aceștia sunt stinși… Părinții pierd inima propriului copil și astfel mor câte puțin de nerecunoștința acestora.

De-a lungul vremii, tristețea își schimbă forma și devine o haină pe care mulți o îmbrăcăm și adeseori nu ne încape. Nu mai e a noastră. Purtăm haina tristeții părinților, bunicilor, șefilor, colegilor, sistemelor. Se fabrică multe arme pentru a produce tristețe. Gloanțele vorbelor, sârma ghimpată a tăcerii, setea pentru putere. Hipnoza unora de a avea dreptate și nu de a fi fericiți. Iar dacă oamenii nu se schimbă în inimile lor, mâine se vor fabrica arme noi. Critica, frica și rușinea nu schimbă niciodată pe nimeni. Oamenii au nevoie de dragoste… Nu devenim mai mari dacă îi facem pe ceilalți mai mici. Vecinul tău este mai bun decât gândești că este.

Trupul nu trebuie să devină o mașină de mâncat, de muncit, de dormit. Trupul este o mașină a iubirii. Degeaba murim cu burta plină, dar cu inima goală. În jurul nostru există atâția copaci, păsări, flori, pajiști, atâtea minuni care nu așteaptă decât să vindece un om de tristețea lui. Pentru ce ești trist acum va mai conta peste zece ani?

Suflet drag, nu te mai pierde în ieri sau în mâine! Bucură-te de Astăzi și tot ce îți aduce această binecuvântată clipă. În fiecare zi începem din nou viața și în fiecare seară transmitem pagina scrisă Tatălui Ceresc.

Îndrăzniți să rămâneți copii și veți vedea că orice muncă va deveni un joc, un prilej de cunoaștere, de împrietenire, de iubire, de dăruire. Cine vorbește de bine pe alții îi face mai buni. Poți vindeca pe cel de lângă tine iubindu-l! Iar cine iubește poate orice.

ieromonah Hrisostom Filipescu

OTETUL ALB – UN PRODUS UIMITOR

Oțetul alb, oțetul de alcool sau oțetul de cristal : aceste trei denumiri se referă la același produs. Oțetul alb este un oțet transparent, produs din alcool de sfeclă sau din amidon de porumb fermentat și care are o concentrație de alcool ce nu depășește 8°C.
Dacă intri într-un magazin, vei vedea culoare întregi pline cu cele mai recente produse ce promit să îţi economisească timpul şi energia, în timp ce îţi fac casa strălucitor de curată.
Din păcate, multe dintre aceste produse conţin chimicale toxice care îţi pot afecta sănătatea şi mediul.
Până la Al Doilea Război Mondial, ne descurcam perfect la curăţat cu ingrediente normale de bucătărie, cum ar fi lămâile, sarea, oţetul şi bicarbonatul de sodiu.
Publicitatea ne-a făcut să credem că avem nevoie de o multitudine de produse – căte unul pentru fiecare cameră. Unul pentru chiuvetă, unul pentru cadă, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar…şi lista nu se mai termină.Astăzi vreau să vorbesc despre oţetul alb, care este un produs uimitor.
Geamurile şi oglinzile tale vor străluci cu un minim efort, lăsând totul fără urmă de mizerie.
Ceainice, robinete, capete de duş şi vase de toaletă nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar.
Mirosurile vor dispărea în mod natural.
Mucegaiul va fi păstrat la distanţă dacă îţi faci obiceiul de a stropi faianţa şi perdeaua de la duş cu oţet, după baie.
Podelele tari vor rămâne fără grăsime sau alte urme, şi lucioase în acelaşi timp.
Şi, dacă asta nu e destul, poţi să cureţi şi fundurile de bucătărie cu oţet, să îndepărtezi furnicile şi îl poţi adăuga şi la ciclul de stoarcere al maşinii de spălat pentru a-ţi înmuia hainele.
Tot ce trebuie să faci este să umpli pe jumătate o sticlă cu pulverizator cu oţet alb, să o umpli până sus cu apă şi gata! Foloseşte o bucată de material cu fibre mici şi casa ta vă străluci cât ai clipi din ochi.
Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de miros, dar acesta se disipează pe măsură ce se usucă şi nu rămâne în aer pentru prea mult timp.
Nu dusul este de vina!
Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii. Introdu capatul dusului metalic intr-o punga din plastic (mai rezistent!) in care ai turnat otet cat sa-l acopere. Leaga bine capatul pungii si lasa la inmuiat peste noapte. Daca „para” dusului nu s-a curatat complet, repeta operatia.
Branza tine mai mult……daca o invelesti intr-o bucata de panza inmuiata in otet.
Nu mai ramane nimic!
Petele care apar de la deodorantul spray pe bluze, rochii etc. in zona subratului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara, pulverizeaza otet pe zona respectiva cu cateva ore inainte sa le speli.
Un covor aproape nou
Ti se pare ca persanul tau s-a decolorat? Amesteca o parte otet cu doua parti apa fiarta si freaca temeinic suprafata acestuia. Daca timpul iti permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare aspirare.
Daca ti-ai patat mainile cu cerneala , curata-le bine cu o periuta inmuiata intr-o solutie de otet si sare. Spala-te apoi ca de obicei, cu apa si sapun.
Vei vedea mai bine de la volan
Vrei ca in diminetile de iarna sa nu-ti mai pierzi timpul cu indepartarea stratului de gheata format noaptea pe parbriz? Atunci, seara de seara, sterge-l bine cu o solutie din otet (trei parti) si apa (o parte).
Improspatati-va draperiile.
Amestecati o lingura de otet alb cu doua cani de apa calda si varsati amestecul intr-un flacon cu pulverizator. Aspirati-va bine perdelele, apoi stropiti-le cu solutia otetata, fara a le desprinde de pe suport. Cand se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca si mirosul statut de mucegai sau fum de tigara.
Cenusa din soba sau semineu
O pulverizare usoara cu otet impiedica raspandirea cenusei in casa, cand e scoasa din soba sau semineu. Imbibati si ziarul pe care scoateti cenusa cu solutie de otet (o lingura la doua cesti de apa) si operatia de curatire va decurge usor si igienic.
Lumina mai stralucitoare
Optimizati lumina din casa, curatind becurile cu apa cu otet (o lingura de otet la un litru de apa). Stergeti becurile reci cu o carpa inmuiata in solutie, apoi uscati-le cu un stergar care nu lasa scame.

Parchet lucios
Ceara de parchet va dura mai mult timp si va luci mai puternic daca inainte de a o aplica, spalati parchetul cu apa amestecata cu otet. O cana de otet pusa intr-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta formula optima.
Ingrijirea peretilor
Peretii dati cu vinarom se curata cu apa sapunita (clabuc de sapun), apoi se clatesc cu amestec de apa calda si otet alb, in proportie de 1/2 cana de otet la o jumatate de caldare de apa.
Sfesnice din sticla sau ceramica
Inmuiati sfesnicele in apa foarte fierbinte amestecata cu detergent. Frecati ramasitele de ceara cu un burete, apoi clatiti-le in apa calda, in care puneti putin otet alb. Ungeti cu ulei partea unde se insereaza lumanarea in sfesnic. Dupa ce arde, va fi mai usor de scos.
Amestec ideal pentru geamuri
O lingura de otet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent lichid, o cana de apa. Amestecati componentele si puneti-le intr-un flacon cu pompa. Agitati bine inainte de a vaporiza sticla ferestrelor, apoi stergeti cu un somoiog de hartie de ziar sau cu o carpa moale.
Cum se inlatura mucegaiul.
Prezent mai ales in locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca infatisare, de culoare alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creste mai ales in locurile neaerisite si intunecoase, unde persista o atmosfera calda si umeda. Se dezvolta mai ales in zonele de evacuare a apei din dusuri si bai, hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare si din particule de murdarie. Cel mai bun antidot: otetul! Frecati zonele metalice in care s-a format mucegai mai intai cu o hartie de smirghel, inmuiata in otet. Utilizati apoi o periuta de dinti inmuiata in otet, pentru zonele la care se ajunge mai gr eu. Clatiti cu apa curata, apoi cu otet, stergeti locul cu o carpa uscata.
Cum se inlatura pelicula de sapun
Diferitele parti ale dusului si robinetele de la chiuveta si bai sunt amenintate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine rezistenta in timp. Otetul si bicarbonatul de sodiu le elimina. E suficient sa umpleti o cana de bicarbonat in care sa adaugati atata otet cat sa se formeze o pasta si aveti solutia la indemana. Aplicati-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun si lasati sa actioneze 5 minute. Frecati cu un burete, clatiti cu apa cu otet, stergeti cu o carpa uscata.
Cum scapati de mirosul urat din baie
In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele locuite de persoane care sufera de astm.
Pentru intretinerea protezei dentare
Un periaj rapid cu otet alb de mere va face sa straluceasca protezele dentare, suprimandu-le si mirosul neplacut. Daca lasati toata noaptea proteza in apa, adaugati si o jumatate de lingura de otet.
Un amestec simplu de substante non-toxice care elimina murdaria si chiar dezinfecteaza. Puteti gasi ingredientele necesare chiar in dulapul de acasa sau la magazinul din cartier:
– bicarbonat de sodiu;
– otet de alcool (nu de vin);
– apa calda;
– ulei esential de lamaie sau de eucalipt.
Pentu a obtine detergentul universal, veti avea nevoie de un bidon de 2 litri.
1. Puneti 2 linguri mari de bicarbonat de sodiu in bidon.
2. Adaugati 2 litri de apa calda si apoi amestecati
3. Separat, intr-un pahar, amestecati 3 linguri de ulei esential si 3 linguri de otet.
4. Adaugati amestecul in bidon.
5. Agitati bidonul – gata!
6. Inchideti ermetic bidonul pentru o conservare buna.
Inainte de fiecare utilizare agitati bine bidonul. Puteti sa curatati toate suprafetele si puteti chiar sa dezinfectati toaletele.
Cateva retete usor de retinut si preparat:
Solutie de spalat parchetul
1/4 ceasca otet alb
3l apa calda
2-4 picaturi ulei esential de eucalipt (sau dupa preferinte)
Solutie de lustruit mobila
1/2 ceasca otet alb
1 lingurita ulei masline (sau mai putin)
Se amesteca si se lustruieste mobila cu o carpa curata.
Solutie de curatat geamurile
1 ceasca otet alb
1 lingura suc de lamaie
3 cesti apa
2-3 picaturi ulei esential
Solutie de curatat in baie
Puneti pe o laveta umeda putin bicarbonat de sodiu si putin otet. Curatati. Pentru tusa finala, aplicati pe laveta cu care stergeti 2 picaturi de ulei esential. Personal, folosesc uleiul de eucalipt, care se gaseste in farmacii naturiste. Lasa un miros de proaspat, plus ca este un bun adjuvant pentru raceala si nas infundat, uleiul esential de eucalipt fiind un ingredient optim si pentru infuzii. Mai nou, am inceput sa experimentez cu uleiul esential de lavanda, care lasa o aroma relaxanta.
Solutie universala de curatare
1 lingura bicarbonat de sodiu
1 lingura suc de lamaie
1/2 ceasca apa fierbinte
Puneti toate ingredientele intr-o sticla cu spray si agitati bine inainte de folosire.

Solutie de lustruit metalul
Cupru si alama:
2 linguri sare
putin otet alb
Faceti o pasta, la care puteti adauga faina ca sa nu fie prea abraziva.
Inox:
bicarbonat de sodiu
otet alb
Bicarbonatul se aplica cu o carpa umeda, iar otetul se foloseste pentru eliminarea petelor.
Solutie pentru bucatarie
Daca stoarceti lamai pentru limonada, nu aruncati cojile. Cu interiorul lor puteti rapid da luciu chiuvetei. Mai mult, adaugand in interiorul lamaii stoarse putina sare marina sau bicarbonat de sodiu, veti obtine si un efect dezinfectant.
Pentru eliminarea mirosurilor neplacute din frigider
Puneti in frigider un mic recipient deschis continand bicarbonat de sodiu. Probabil e un remediu de cand lumea si chiar functioneaza.
Bateriile de inox se curata cu otet fierbinte in care se dizolva sare grunjoasa. Luciul este perfect, se curata foarte bine, incomparabil cu orice chimicala. La fel se curata si chiuveta de inox din bucatarie.
Spray antibacterian pentru suprafete
Combina aceste 2 ingrediente intr-un tub gen spray:
– 1 lingurita ulei esential de menta sau rozmarin,
– 1 cana otet alb.
Se foloseste pe suprafetele tari, neporoase, din locuinta, pentru a elimina germenii. Nu se foloseste in exces, caci unii germeni sunt benefici pentru sistemul imunitar, oricat de urat ar suna asta…
Alte metode de dezinfectare in casa cu tea tree• se poate pune o lingurita de ulei esential de tea tree la 3,5 litri de apa, iar cu aceasta solutie se spala geamurile, parchetul si toaleta;
• pentru eliminarea gandacilor, in loc de solutii doldora de chimicale care fac rau si sanatatii noastre, dar si mediului, folositi cate o picatura de ulei esential tea tree in locurile unde ei apar;
• cateva picaturi de ulei esential tea tree amestecate cu apa intr-un tub cu spray pot fi folosite pentru curatarea mucegaiului din baie si dezinfectarea gresiei.
Eu chiar aplic practic majoritatea acestor sfaturi si sunt eficiente. Majoritatea sunt renumite pentru efectul dezinfectant. Inca mai am si diverse produse ecologice pentru curatenie, pe care le folosesc alternativ. Dar am confortul mental ca nu mai simt mirosul chimicalelor, iar in subconstient sunt mai relaxata ca nu imi “tratez” locuinta cu substante toxice. Astept si parerile voastre.
Sursa:
https://magdaciobanu.wordpress.com/2010/02/03/otetul-alb-un-produs-uimitor/

Ciocolata de craciun este „neagra”

Posted by PROSWEDENARAD ⋅ decembrie 18, 2012 ⋅ Lasă un comentariu

Filed Under  Antoine Fountain, Ciocolata, Fairtrades, Miki Mistrati, Rainforest Alliances, Shady Schocolate, Stop The Traffik

In aceste zile cand ne pregatim sa sarbatorim Craciunul, in Suedia apare in ziarul Dagens Nyheter, un articol ce pune in prim plan o mare problema de moralitate si etica. Cacaua, care este ingredientul de baza in productia multora din dulciurile cu care ne vom “indulci” in zilele de sarbatoare, este obtinuta in mare parte in plantatii unde “lucreza” (citeste: exploateaza in conditii de sclavie) foarte multi copii saraci.
90% din cacaua ce se importa in Europa provine din Coasta de Fildes si Ghana. Din Coasta de Fildes sosesc marturii cutremuratoare despre conditiile in care se lucreaza pe plantatiile de cacao. Intr-un reportaj al canalului de televiziune BBC , de acum cativa ani, se demasca conditiile de sclavie de pe plantatiile de cacao. Copii prezentau ranile cu care se aleg in urma “tratamentului” aplicat de proprietarii de plantatii.
Asemenea marturii apartin exceptiei de la normal, dar asta nu inseamna ca marea problema inceteaza sa mai existe. Datorita unei concurente inechitabile si a preturilor derizorii cu care sunt platiti fermierii de cacao, acestia au ajuns sa traiasca in saracie si mizerie. Mii de Copii lucreaza fara salarii si sunt lipsiti de posibilitatea de a merge la scoala, deoarece parintii nu pot sa-si asigure existenta doar din productia de cacao. Sunt peste 1 milion de fermieri de cacao in Coasta de Fildes, majoritatea facand parte din tagma saracilor cu plantatii mici. Inca 3 milioane de lucratori pe plantatii depind de salarii provenite din comercializarea productiei plantelor de cacao, chiar daca in viata lor nu au gustat nici o data dintr-o ciocolata.
Acum 40 de ani profesia de plantator de cacao era ravnita de foarte multi locuitori din Coasta de Fildes. Incasarile din vanzarea boabelor de cacao asigurau un trai decent. Dar preturile pe piata mondiala au scazut intre anii 1980 si 2000, ajungand de la 5 000 dolari pe tona la 1 000 de dolari. Intre 2010 si 2011 fluctuatia de pret pe piata mondiala a fost dramatica, ajungandu-se la injumatatirea acestuia.
Datorita conditiilor vitrege de pe plantatii, tinerii evita aceasta bransa. Daca trendul se mentine, in 2030 forta de munca din aceasta bransa va ajunge la 25% din cea de azi. In acelasi timp cererea pe pietele din America Latina si Asia creste. Situatia va devenii critica si nu vom mai avea acces la o cacao ieftina.
 Antoine Fountain membru al organizatiei Stop The Traffik si coredactorul unui document relevant despre situatia productiei de cacao in lume, declara ca:
– Industria productiei de cacao se afla intr-o situatie disperata in care este nevoie de o schimbare din interior.
Situatia muncitorilor pe plantatiile de cacao din Ghana este ceva mai buna decat a celor din Coasta de Fildes. In Ghana acest fapt se datoreaza in primul rand lipsei conflictelor armate asa cum a fost in Coasta de Fildes. De asemenea, Ghana a mentinut o reglementare a pretului, ceea ce garanteaza producatorilor un pret minim. Coasta de Fildes a reintrodus un sistem asemanator in cursul acestui an.

Nascuti pe plantatiile de cacao din Coasta de Fildes

Deja in anul 2001 industria ciocolatei a promis sa faca tot ce este posibil ca sa opreasca folosirea copiilor pe plantatiile de cacao pana in 2005. Dar filmul “Shady Chocolate”, realizat de ziaristul danez Miki Mistrati, ne dezvaluie o realitate cutremuratoare ce nu este in concordanta cu ceea ce industria a promis sa faca. In continuare copii din tarile vestafricane, sunt in mare parte exploatati fara scrupule, pe plantatiile de cacao.

Copii lucrand la sortarea boabelor de cacao

Se pare ca o schimbare urmeaza sa se produca in aceasta bransa. La 30 noeimrie 2012 sa semnat la Abidjan o declaratie care promite sa rezolve problema “sclaviei” si folosirii copiilor pe plantatiile de cacao. Corporatii multinationale ca Mars, Mondelez (fosta Kraft ce detine si Marabou) si Nestlé, cat si guvernele tarilor Coasta de Fildes, Ghana si Ecoador, promit sa imbunatateasca conditiile de lucru pe plantatiile de cacao, in special pentru copii si femei, conform conditiilor de standard ale Organizatiei Natiunilor Unite.
Mondelez, cel mai mare producator de ciocolata din lume, a promis sa investeasca 400 milioane de dolari pe o perioada de 10 ani, pentru a reorganiza productia de cacao pe plantatiile de care se folosesc. Un sfert din aceasta suma se va duce direct catre 75 000 de plantatori din Coasta de Fildes.
In ultimii ani certificarea originii productiei de cacao a crescut. Producatorii au putut sa eticheteze ciocolata cu sigiliile “Fairtrades” sau “Rainforest Alliances”, deoarece indeplinesc conditiile sociale si de mediu impuse de aceste organizatii.

– Certificarea este ok, dar ea trebuie compeltata de un control mai strict a conditiilor de munca pentru cei ce lucreaza pe plantatiile de cacao, spune Antoine Fountain.
Concurenta dintre organizatiile de certificare este buna, dar ea a creat o situatie confunza in randul consumatorilor. Este usor sa gasesti un sigiliu de certificare pe ambalajul unui producator de ciocolata, dar este mult mai greu sa faci acelasi lucru atunci cand este vorba de bomboane de ciocolata la kilogram.
De aceea o mare responsabilitate cade pe umerii consumatorilor. Pentru a mentine o continua presiune asupra societatilor responsabile din industria de cacao, consumatorii trebuie sa aleaga produsele certificate. Tot ei trebuie sa sustina munca organizatiilor internationale ce urmaresc implementarea promisiunilor multinationalelor.

In Suedia va fi prezentat filmul documentar “Shady Chocolate” la televiziunea de stat SVT in februarie 2013. In mod sigur dezbaterea publica ce va avea loc cu acest prilej, va informa mult mai bine pe consumatorii suedezi despre situatia actuala din bransa. Dar ei intr-o perspectiva europeana sunt doar o mica parte. De aceea este foarte important ca informatia despre problemele existente in industria de ciocolata si mai ales a situatiei reale de pe plantatiile de cacao din Africa de Vest, sa ajunga la toti consumatorii de ciocolata. Mai ales acum, in pragul sarbatorilor de craciun, consumatorii pot sa se implice alegand doar acele produse ce poarta sigle ale organizatiilor ce inspira incredere.
Pentru a putea alege corect, informarea individuala este cheia unei “constiinte curate”.
https://proswedenarad.wordpress.com/2012/12/18/ciocolata-de-craciun-este-neagra/

Glorie eroilor neamului!

Au luptat cu vitejie pentru ţara lor. Şi-au dat viaţa pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate. O libertate pe care, de multe ori o înţelegem cu totul altfel decât şi-ar fi dorit ei, eroii neamului nostru. Jertfa lor mântuitoare ne redă astăzi un strop din demnitatea pierdută, de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri că suntem români şi să ridicăm puţin fruntea plecată sub povara greutăţilor şi a umilinţelor îndurate azi, mai mult ca oricând.

Astăzi, facem pomenirea tuturor eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Să nu-i uităm pe eroii care au luptat la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni ori Şelimbăr, pe cei care şi-au dat viaţa în luptele Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, ale Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918, pe cei care s-au jertfit pentru ţară în 1941-1945, pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial sau pe cei care au murit în închisorile comuniste, pentru apărarea şi întărirea credinţei ortodoxe. Să aducem un omagiu şi eroilor care s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în Revoluţia din decembrie 1989.
Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Neagoe Basarab sunt străluminate chipuri de sfinţi eroi, cărora le datorăm recunoştinţa noastră.
De ce avem nevoie de eroi?
Pentru că ne mişcăm într-o lume care se închină la idoli, pentru că eroii de azi sunt cel mult actorii filmelor de succes, iar oferta lor – de altfel, atât de ieftină – ne tentează mult mai mult decât cununa muceniciei eroilor de altădată. Pentru că nu mai ştim şi nici nu mai vrem să aflăm nimic din trecutul glorios, ascuns sub praful indiferenţei noastre. Pentru că nici noi şi nici copiii noştri nu vom şti, la vreme de nevoie, să închinăm o rugăciune strămoşilor. Rupţi de trecut, ne vom pierde treptat identitatea, vom uita cine suntem şi care este menirea noastră pe acest pământ.
Neştiind nimic despre sacrificiul eroilor noştri, ne vom agăţa de promisiunile unei societăţi bolnave şi imorale, o societate care nu mai pune nici un preţ pe valorile autentice, pe normalitatea familiei sau pe legile lăsate de Dumnezeu. Căci alte legi cumplite vor guverna vieţile noastre, iar noi nu vom avea tăria de a le respinge, sugrumaţi de frica de a ne pierde şi fărâma de pâine amară pe care o mai mâncăm, prin mila Bunului Dumnezeu…
De aceea, se cuvine să-i cinstim pe eroi, azi şi în fiecare clipă a vieţii noastre. De fapt, ei ne sunt atât de aproape!... Căci, în fiecare din noi bate o inimă de Mihai, Mircea, Ştefan sau Neagoe. O inimă de domnitor sau de simplu soldat care şi-a ascuns, aşa cum spune un cântec, toată ţara în raniţă. Ca să nu i-o mai fure nimeni niciodată…

Îmbolnăvirea şi moartea treptată a sufletului - Isihie Sinaitul

Şi Sfântul Isihie Sinaitul vorbeşte despre îmbolnăvirea şi moartea treptată a sufletului. Deşi Dumnezeu a creat sufletul „simplu şi bun", acesta „se desfată de momelile nălucirilor diavolului şi amăgit, aleargă spre cel rău ca la cineva bun". Astfel, el „îşi amestecă gândurile sale cu nălucirea momelii diavoleşti". În cele din urmă, „căzând la consimţire, preschimbă prin mijlocirea trupului în faptă nelegiuirea din cugetare, spre osânda proprie”. (...)
Chiar dacă este viu, sufletul lipsit de adevărata viaţă, adică de harul lui Dumnezeu, e de fapt un suflet mort. Şi încă: „Scoţându-se protopărinţii neamului omenesc pe ei înşişi de bunăvoie de la pomenirea şi vederea lui Dumnezeu şi nesocotind porunca Lui, pe de altă parte unindu-se în cuget cu duhul cel mort al satanei şi mâncând din pomul oprit, contrar voii Ziditorului, au fost dezbrăcaţi de veşmintele luminoase şi de viaţă făcătoare ale strălucirii de sus şi s-au făcut, vai, şi ei ca şi satana, morţi cu duhul". Iată ce i se întâmplă întotdeauna celui care se uneşte în cuget cu satana şi face voia lui, „fiindcă satana nu e numai duh mort, ci şi duh care omoară pe cei ce se apropie de el". Aşa moare sufletul omului.
Atunci când sufletul nu lucrează după firea cea dintru început zidită de Dumnezeu, „deşi se poate ca el să-şi păstreze viaţa la arătare, nu mai este viu, ci mort. Spre pildă, atunci când tu, om fiind, nu păzeşti virtuţile, eşti lacom şi sfidezi legea, cum poţi spune că ai suflet? Pentru că te mişti? Dar aceasta este şi a făpturilor necuvântătoare. Pentru că mănânci şi bei? Dar şi fiarele sălbatice fac aceasta. Atunci, poate pentru că umbli pe două picioare? Aceasta mă face să cred că eşti mai degrabă un animal cu înfăţişare omenească".

Rabdarea

Din viața Sfintei Monica, mama fericitului Augustin, cunoaștem că ea era căsătorită cu un păgân, un om aspru și foarte mânios. Din cele mai mărunte motive, acela izbucnea și se năpustea spre nevinovata lui soție. Ea putea, la fiecare asemenea întâmplare, să-și găsească îndreptățire împotriva falselor lui învinuiri, însă a ales să tacă și să se roage lui Dumnezeu. Când îl vedea liniștit, ea îi explica pricina pentru care soțul s-a mâniat și îl liniștea. Atunci acesta își dădea seama cât era de nedrept cu soția lui, cât îl întrecea ea prin bunele ei însușiri, mai cu seamă prin răbdarea și smerenia ei, și astfel o aprecia și mai mult.

Cu trecerea timpului, a fost câștigat pe deplin de îngăduința și dăruirea ei, încât la sfârșitul vieții el s-a lăsat de păgânism și a devenit creștin.

Mare înțelepciune se ascunde în îngăduință! Cel ce poate să cedeze, acela poate să și biruiască. Iar cel ce dorește ca repede să-și impună părerea sa și, în împotrivirea către alții, aruncă grele ofense și amenințări, acela nu poate să biruie, pentru că este slab în răbdare și în înțelepciune.

Potirul Nesecat

Icoana Maicii Domnului POTIRUL NESECAT, izbavitoare de patima betiei (pomenita in 5 mai)

Icoana Maicii Domnului Potirul Nesecat, din Manastirea Vysotsky  (1370) din Serpukhov, izbavitore de patima betiei, dar si de dependenta de droguri si de orice alte dependente…
ISTORIA ICOANEI
Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. “Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

Acatistul Maicii Domnului Potirul Nesecat ( Izbavitoare de betie), in limba romana: aici

ADRESA MANASTIRII VYSOTSKY din SERPUHOV (manastire de calugari);

Adresă: Gorod Serpukhov, Moskovskaya oblast, Rusia

Telefon: +7 496 772-57-97 , +7 4967 35-16-79 , +7 4967 72-81-48 

Site  manastire (in rusa, dar dati traducere automata pe Gogle Chrome)

De pe site: despre icoana Maicii Domnului Potirul Nesecat, despre patima betiei si despre cum priveste biserica aceasta problema (patima): pe site

Alta reprezentare a aceleiasi  icoane:

Sursa


Despre manastire

Postul Paştelui 2015: Cum se ține corect

Pentru a ţine corect Postul Paştelui 2015, trebuie să aveţi în vedere câteva reguli stabilite de Biserică. De asemenea, trebuie să ştii că anumite categorii de persoane nu ar trebui să se abţină de la mâncare (copiii, bătrânii, femeile gravide şi persoanele suferinde).

• În primele două zile din Postul Paştelui 2015 (luni, 23 februarie, şi marţi, 24 februarie) se recomandă post complet, pentru aceia care pot să-l ţină astfel. Pentru cine nu, este recomandată ajunarea, adică ţinerea postului până seara, când se poate mânca pâine şi bea apă.
• Aceeaşi regulă (post complet sau ajunare) este şi pentru primele trei zile din ultima săptămână de post (luni, marţi şi miercuri), dar şi pentru ultimele două (vineri şi sămbătă).
• Miercuri, a treia zi din Postul Paştelui 2015, se ajunează până seara. Apoi se mănâncă pâine şi legume fierte fără ulei.
• În toate celelalte zile, cu excepţia zilelor de dezlegare, se mănâncă uscat o singură dată pe zi, în zilele luni-vineri, iar sâmbătă şi dumincă de două ori pe zi,  legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. De menţionat că această variantă este specifică postului aspru. În postul obişnuit mâncăm la orele obişnuite, dar numai „mâncăruri de post”.

Prozelitismul sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti

383. Ce parere aveti despre evolutia miscarii sectare in lume si in tara noastra?

Sectele crestine sunt un semn apocaliptic si o dovada a slabirii credintei in Dumnezeu. Atat in lume cat si la noi se inmultesc si se vor inmulti din cauza nebagarii noastre de seama si din cauza nestiintei Sfintelor Scripturi a celor multi din poporul nostru. Pe un crestin bine orientat in Sfanta Scriptura si in dumnezeiestile dogme ale credintei ortodoxe, nici un fel de secta nu-l poate converti si amagi. Cei mai multi care cad prada sectelor sunt oameni nelamuriti in credinta ortodoxa si care nu cunosc Sfanta Scriptura, Dogmele, Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor parinti. De aceea, preotii de la orase si sate ar trebui sa le faca cunoscute cele de mai sus, in predicile din biserici, spre a-i lumina in aceasta privinta si spre a-i avea buni aparatori ai credintei crestine ortodoxe in Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare. Dumnezeiestii parinti zic ca " viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea sufletului" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, volumul II). Foarte usor se inseala de sectanti cei ce nu citesc Sfanta Scriptura si nu cunosc invataturile Sfintilor Parinti. Raspandirea sectelor din tare noastra se datoreste si lipsei de preoti devotati, nu numai slabirii credintei ortodoxe.
Sectele creaza si o mare primejdie pentru unitatea etnic-nationala a poporului roman, deoarece toate sectele din tara noastra au venit din alte tari si au mare simpatie cu tarile de unde s-au nascut si au venit la noi. Inima lor nu este in tara noastra, nici nu tin la fiinta nationala a poporului roman, ci se silesc pe cat pot sa slabeasca unitatea de credinta si unitatea nationala a romanilor pentru a ne domina. Numai acela este un adevarat crestin si cetatean roman care tine cu tarie la credinta ortodoxa apostolica a neamului in care s-a nascut, credinta pe care o avem de aproape doua mii de ani si in care s-a format poporul roman si crestin din cele mai stravechi timpuri.
Ne trebuie mai multa catehizare ortodoxa, carti de popularizare a credintei strabune si slujbe misionare cu ierarhi si preoti mai multi in toate bisericile ortodoxe, dar mai ales in cele lovite de secte. Ne trebuie si calugari misionari prin manastiri, ca sa colaboreze cu preotii de mir si sa faca impreuna misiune in parohiile cu grupari sectare. Credinciosii asculta cu multa incredere de duhovnicii si preotii calugari din manastiri. De ce sa nu fie si ei folositi in aceasta activitate misionara? Iar Duminica ar trebui sa se faca slujbe misionare, cu predici de catehizare in toate satele, cel mai bine dupa amiaza la Vecernie.

384. Un preot bun, devotat pentru Hristos, poate evita prozelitismul sectar in parohia sa?

Poate, de va fi ajutat de darul lui Dumnezeu si de va predica in trei feluri: cu gura, predicand regulat si din inima; cu mana, de va scrie cuvinte spre zidirea sufleteasca a crestinilor si cu pilda vietii sale, de va trai personal cele ce invata pe altii. Predica prin exemplul personal al preotului, desi este mai grea, dar mai mare folos aduce celor ce vor privi la viata lui, dupa cuvantul care zice: " Mai credinciosi sunt ochii decat urechile ". Pilda vietii mai mult lumineaza si convinge fara suparare pe oricine. Cine predica prin traire, ajunge la cuvantul scris: " Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale ". Preotul trebuie sa aiba si o sotie exemplara, cu copii numerosi, care sa-l ajute in misiune si el insusi sa fie un preot de rugaciune si milostenie.

385. Care sunt cele mai bune metode de intarire a vietii duhovnicesti in parohie?

Cele mai bune mijloace de intarire a vietii duhovnicesti in parohie, pe langa cele aratate mai sus, sunt: savarsirea regulata si cu evlavie a slujbelor bisericesti in fiecare biserica; organizarea regulata de slujbe misionare cu preoti buni si predici catehetice; formarea de coruri bisericesti in toate parohiile; formarea unor bogate biblioteci misionare pe langa parohii si biserici pentru initierea si educarea enoriasilor; vizitarea anuala in grupuri organizate de credinciosi, a manastirilor si a locurilor sacre din tara noastra, fapt care fortifica unitatea religioasa si etnica a romanilor ortodocsi; formarea in cadrul fiecarei parohii de comitete crestine misionare si filantropice, cu scopul organizarii de ajutoare de boala celor saraci si bolnavi si sustinerii preotului impotriva prozelitismului sectar individual; spovedania regulata individuala a credinciosilor si acordarea Sfintei Impartasanii, dupa caz; desfiiintarea spovedaniei colective, care se mai practica in unele parohii si combaterea sustinuta a betiei, divortului, avortului, desfraului si tuturor conflictelor imorale din parohie; ajutorarea materiala a saracilor si familiilor cu bolnavi si copii numerosi; educarea exemplara a copiilor preotului si enoriasilor sai si altele.

386 Ce parere aveti despre dialogarile de unire dintre cele doua Biserici, Ortodoxa si Romano-Catolica din zilele noastre?

Unitatea crestina nu sta numai in dialogurile care se fac intre Biserici de atatia ani. Sunt bune si dialogurile, sfatuirile, propunerile unora si ale altora in problema unirii. Dar sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului care zice: " Fara de Mine nu puteti face nimic " (Ioan 15, 5). Asadar, cu puterea si cu mila Lui toate se pot face, iar fara de El, nimic. Dupa slaba mea putere de intelegere cred ca in aceasta mare lucrare de unire a Bisericilor este mare nevoie de post, de rugaciune, si mai ales de smerenie din toate partile. Mandria si slava desarta au fost mai ales pricinile de dezbinare intre confesiunile mari si mici, dupa cum vedem si azi la diferite secte care se rup de Trupul lui Hristos, care este Biserica, si fiecare o ia dupa capul si parerea lui. Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a rugat catre Tatal: " Ca toti sa fie una, precum noi suntem una" (Ioan 17, 21-22). Toti membrii Bisericii crestine trebuie sa staruiasca in rugaciune catre Prea Bunul Dumnezeu pentru unirea tuturor crestinilor. Cat priveste pricinile dogmatice care ne despart pe noi de Biserica Romano-Catolica, sa stim ca cea mai grea si mai mare este Filioque (adica purcederea Duhului Sfant si de la Fiul). Celelalte deosebiri sunt mult mai usoare. Sunt in total 3633 de Sfinti Parinti care au dogmatisit ca Duhul Sfant purcede numai din Tatal, nu si de la Fiul cum sustin catolicii. (A se vedea despre aceasta in invatatura lui Nichita Ritorul Scitul, Cuvant despre purcederea Sfantului Duh, pag. 463, in lucrarea Dogmele lui Atanasie de Paros. M iaiiastirea Neamt, 1816. A se vedea inca si cele 14 martuii ale lui Eftimie Zigabenul in aceeasi carte, pag. 848-849). Dar ce sa mai zicem cand atatea sute de dogmatisti au scris pe larg in aceasta privinta.
Asadar, de nu vor ajunge Bisericile, Ortodoxa si Catolica, la intelegere in aceasta privinta, atunci nu se va putea face unirea.
Intr-adevar, la oameni acest lucru este cu neputinta, dar nu si la Dumnezeu. De aceea am zis mai sus ca este trebuinta din partea celor doua Biserici de multa rugaciune si post catre Prea Induratul Dumnezeu, ca sa lumineze mintile celor ce le conduc, spre a putea ajunge la o intelegere comuna in aceasta privinta.
Fie ca acelasi Prea Sfant Duh, pentm care nu se pot intelege, sa se indure cu mila Sa prea mare si sa lumineze pe toti care doresc unirea Bisericilor apostolice. Sa le ajute Dumnezeu a afla calea cea mai buna si mai sfanta in aceasta privinta, care ar aduce mare bucurie si mare folos intregii Biserici a lui Hristos.

387. Care ar fi cauzele principale ale slabirii duhovnicesti a monahiismnlui nostru in vremea de azi?

Cea dintai cauza a slabirii duhovnicesti a monahismului nostru de astazi este stricarea vietii de obste din manastiri. Imi aduc aminte de batranul staret al Manastirii Sihastria, Ioanichie Moroi, care, in sfintele posturi, venea la masa numai sambata si Duminica, caci in celelalte zile nu gusta nimic decat Sfanta Impartasanie. El ne spunea adesea: " Cand se va strica viata de obste din manastiri, atunci se vor pustii manastirile". Caci a trai fiecare de capul lui, a manca cand vrea si a face ce vrea este lucru cu totul strain de viata calugareasca. Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Teodor Studitul zic ca " in vietile de obste se vor mantui calugarii cu miile, iar in viata de sine unul la mie!"
Alt lucru greu este mancarea de carne la monahi si monahii. Dumnezeiestile canoane opresc cu totul acest lucru.
Alt lucru pierzator este punga aparte a monahilor. Auzi ce zice Sfantul Teodor Studitul: " Unde vor fi monahi cu pungi aparte, acolo nu este obste de monahi sau adunari de preoti" (Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 1). La fel zice si Sfantul Vasile cel Mare in privinta vietii de obste: " Cel ce are lucru deosebit in viata de obste, s-a despartit pe sine de Biserica lui Hristos si s-a instrainat de dragostea Domnului. Unul ca acela sa fie neimpartasit cu Sfintele Taine pana se va indrepta. Iar de se obrazniceste a se impartasi cu Sfintele si Prea Curatele Taine, sa stie unul ca acela ca spre osanda mananca si bea Trupul si Sangele Domnului si va avea parte cu bubosul Gheenei si cu vanzatorul Iuda si ceilalti asemenea lor. Iar de ingaduie cineva din episcopi si egumeni sa se faca unele ca acestea si oranduiesc invataturi impotriva Sfintilor Parinti, vor da seama in ziua judecatii de apoi. Caci orice calugar care pune gand sa aiba avere personala in manastire sau in afara, spre negutatorie, acela se face fur si talhar de ale sale, precum Anania si Safira (Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, pag. 35-42).
Alt lucru care slabeste si pustieste viata monahala si duce la pierzare pe cei ce vietuiesc in manastiri este nespovedania sau rara spovedanie. Cuviosul Paisie, marele staret al Manastirii Neamt, zice: " Deasa spovedanie este temelia vieti duhovnicesti in manastire". Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, aratand cat de mare este folosul deselor spovedanii, zice: " De este cu putinta si in fiecare ceas si in fiecare zi sa te spovedesti". (Putul, Cuvant la Cruce si la talhar, Buzau,1833, pag.11-20).
Noi recomandam calugarilor spovedania saptamanala, iar Sfintele Taine in medie la 3-4 saptamani. Sunt inca alte multe pricini prin care slabeste si se pustieste viata duhovniceasca in sfintele manastiri de calugari si calugarite. Eu am amintit aici numai de stricarea vietii de obste, de mancarea de carne, de punga, de averea deosebita si de rara spovedanie, fiindca acestea sunt cheagul principal prin care se formeaza si se intareste organizarea vietii calugaresti in sfintele manastiri si daca nu ne vom destepta mai devreme, mai tarziu va fi prea tarziu.

388. Cum trebuie sa fie un staret de manastire pentru a reusi sa reinnoiasca si sa organizeze viata de obste? Cu ce ar trebui sa inceapa?

Un staret bun trebuie sa aiba o practica veche in lucrarea tuturor faptelor bune si o ispitire de multi ani in viata manastireasca. In acest " cel ce s-a ispitit mult, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute". Apoi staretul sa fie un bun teolog si cunoscator al Sfintei Scripturi, al dogmelor Bisericii Ortodoxe, al Sfintelor Canoane, al Invataturilor Sfintilor Parinti si al randuielilor si slujbelor bisericesti. Apoi sa nu fie nici prea aspru, nici prea pogorator; ca sa stie a folosi scumpatatea si iconomia canoanelor de la caz la caz.
Pentru a organiza o manastire de monahi sau monahii, staretul sau stareta trebuie sa cunoasca bine viata de obste dupa randuiala Sfintilor Parinti, sa tina cu sfintenie la infranare, sa nu dezlege ceva impotriva Sfintelor Canoane, sa respecte randuiala Tipicului Mare al Bisericii Ortodoxe si sa fe pilda vrednica de urmat tuturor, luand parte la toate slujbele de zi si de noapte ale Bisericii. Sa fie un bun duhovnic pentru sine si pentru altii, sa tina cu mare tarie la slujbele si canoanele Bisericii, la spovedania sincera a monahilor din manastirea sa. La biserica si la masa sa puna totdeauna cuvant de folos din Sfanta Scriptura, din Vietile Sfintilor si din invataturile Sfintilor Parinti, mai ales ale celor ce au vietuit in viata de obste si ale celor de prin pustie, care au fost adevarati sihastri si luminatori ai lumii. Apoi sa dea porunca si canon monahilor, ca la ascultare sa tina tacerea si sa aiba pururea in inima lor rugaciunea mintii: " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma", stiind ca ascultarea fara rugaciune este argatie, dupa cuvantul Sfantului Isaac Sirul. Caci calugarul sau calugarita care face ascultare cu dragoste in manastire si are rugaciunea in minte, liturghie savarseste, dupa invatatura Sfintilor Parinti. Staretul sa aiba grija ca toti monahii sa vina regulat la slujbele de zi si de noapte ale bisericii, si sa puna povatuitori si supraveghetori in lipsa lui, la toate ascultarile din biserica si din afara si sa stie a se purta frumos si cuviincios cu lumea din afara si cu autoritatile civile si bisericesti in drept.
Aceste putine insemnate aici si altele de acest fel se cuvine sa impodobeasca sufletul unui staret, caruia Dumnezeu i-a incredintat conducerea unor suflete pe calea mantuirii, pentru care va lua multe cununi sau mare pedeapsa in ziua de apoi.

389. In intreg monahismul ortodox se simte o tot mai mare lipsa de duhovnici iscusiti pentru formarea de ucenici si innoirea vietii spirituale. Care este situatia duhovnicilor in manastirile noastre de azi?

Intr-adevar, ducem o mare lipsa de duhovnici buni prin manastiri si parohii. Daca n-ai cheag nu poti face branza buna! Duhovnicii buni si iscusiti intr-o manastire formeaza cheagul si esenta spirituala a intregii obsti pentru toti cei ce se nevoiesc intr-o manastire. De aceea zice Sfantul Vasile cel Mare ca staretul unei manastiri nimic sa nu faca fara sfatuirea parintilor duhovnicesti, care pot sa-l ajute la conducerea spirituala si administrativa a manastirii, cum citim in vechile randuieli ale vietii monahale sau Regulamentul Sfantului Vasile cel Mare despre viata de obste. De mare nevoie este in fiecare manastire de un duhovnic iscusit si chiar mai multi. Fara duhovnici buni niciodata nu se va putea organiza o viata duhovniceasca si o disciplina iscusita prin manastiri. Iscusinta unui duhovnic nu sta numai in a cunoaste canoanele si invataturile Sfintilor Parinti. Ci mai ales iscusinta in rugaciune si dragoste, iscusinta in traire si suferinta pentru fapta buna, castigata cu osteneala proprie, prin incercarea lucruilor. Staretul si duhovnicul sunt parintii sufletesti ai unei manastiri, precum tata si mama sunt parintii unei familii. Daca parintii sunt buni, plini de credinta si dragoste si copiii lor vor fi buni, plini de virtute in Hristos. Sa cerem de la Dumnezeu astfet de stareti si duhovnici buni, cuviosi, plini de dragoste si sfintenie.

390. Care dintre monahi poate fi un duhovnic bun? Cine trebuie sa aleaga si sa formeze pe duhovnic? Cum trebuie sa fie un duhovnic bun?

Acel monah poate fi duhovnic si preot care are viata curata, care iubeste rugaciunea. Biserica si oamenii si este bine orientat in cunoasterea Sfintei Scripturi, in dogmele credintei ortodoxe, in Sfintele Canoane si in invataturile Sfintilor Parinti si care are o bogata experienta in viata duhovniceasca. Un duhovnic bun nu trebuie sa fie nici prea aspru, dar nici prea bland si nepasator, cand este vorba de povatuirea unui suflet pe calea mantuirii. Trebuie insa sa aiba indelunga rabdare la indreptarea sufletelor si sa fie cu adevarat om duhovnicesc, adica om de rugaciune si cu mila fata de toti. Candidatii de preoti si de duhovnici sunt alesi de catre duhovnicii batrani, in frunte cu staretul fiecarei manastiri " sub inspiratia Duhului Sfant si cu rugaciunea intregii obsti ". La fel se aleg si staretii. Semne vazute ale unui duhovnic si staret bun sunt: smerenia si dragostea pentru toti, iar semne nevazute sunt inlelepciunea, viata curata, rugaciunea si infranarea.

391. Parinte Cleopa, care sunt conditiile mantuirii, pe intelesul tuturor?

Asa i-am pus eu odata intrebarea aceasta parintelui Paisie, duhovnicul nostru, iar el mi-a raspuns: " Omul se poate mantui si in lume, si in manastire, si la oras, si la sat, si in padure, daca are aceste trei lucruri: credinta dreapta in Dumnezeu, fapte bune si smerenie, adica omul sa nu cugete ca are ceva al sau, ci ca tot ce are in viata este de la Dumnezeu. Cine are aceste trei lucruri, se mantuieste oriunde ar fi pe fata pamantului. Iar daca una dintre ele ii lipseste, nu se poate mantui nicidecum ". Pe mine, cand ma intreaba cineva cum sa se mantuiasca, eu ii raspund asa: Ca sa ne putem mantui, cu darul lui Dumnezeu, trebuie sa respectam trei conditii, pe langa cele amintite mai sus. Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, adica sa-L iubim si sa ascultam de El, precum asculta un fiu bun pe tatal sau; sa avem catre aproapele inima de mama, adica sa avem mila fata de toti oamenii, fara deosebire si sa-i ajutam atat sufleteste, la mantuire, cat si trupeste, cu cele de nevoie vietii, dupa a noastra putere; sa avem catre noi insine inima de judecator, adica permanent sa ne judecam ca noi suntem mai pacatosi decat toti oamenii. Cine implineste aceste trei conditii, acela intotdeauna se roaga cu folos, se spovedeste cu lacrimi si se impartaseste cu vrednicie cu Prea Curatele Taine. Iar cine nu le respecta, niciodata nu se apropie cu vrednicie de cele dumnezeiesti.

392. Cum trebuie sa primeasca preotul la spovedanie pe cei care vin la el?

Sa-i primeasca cu toata dragostea, ca pe fiii lui Dumnezeu si ca pe fratii lui buni. Preotului trebuie sa-i fie mila de acel crestin care a fost adus la el de ingerul lui pazitor pentru a-si curati sufletul prin Sfanta Spovedanie. Ca n-a venit inaintea lui, ci inaintea lui Dumnezeu, iar preotul este numai un martor pentru dansul la judecata. Deci, cum ii este lui Dumnezeu mila de toata lumea, asa trebuie sa-i fie mila si preotului de toti care vin la spovedanie si sa-i primeasca cu dragoste, sa-i cerceteze cu mila, sa le dea sfaturi bune si canon, dupa randuiala. Dar mila trebuie s-o uneasca cu dreptatea, blandetea cu asprimea, iconomia cu scumpatatea canoanelor. Pentru a intelege mai bine aceasta, preotul trabuie sa citeasca cu atentie Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic. Preotul, ca un doctor sufletesc, trebuie sa taie rana pacatului ca sa vindece. Adica sa dea si canon de pocainta celui ce se spovedeste, precum: post, metanii, milostenie, oprire un timp de la Sfintele Taine, daca are pacate grele, rugaciuni, mergere regulata la biserica, grija pentru copii etc. Cine dezleaga pacatele fara canon, fara promisiunea solemna ca nu mai face pacatul, acela isi ia pacatele penitentului asupra lui. La fel greseste si preotul care spovedeste in comun si nu face marturisirea credinciosilor individual, cu dezlegarea pe capul fiecaruia, sau impartaseste fara spovedanie si canon dupa a lui indrazneala si netemere de Dumnezeu. Acel preot va da greu raspuns inaintea infricosatului Judecator Iisus Hristos.

393. Care este starea sufletului ce moare spovedit, dar sub canon, adica nu a mai avut timp pentru implinirea pe pamant a canonului de la spovedanie?

Crestinul care moare spovedit dar este sub canon, se mantuieste sigur, caci a fost dezlegat de pacate pe pamant. Sufletul lui poate fi scos din muncile iadului cu Sfanta Liturghie, cu milostenia si cu rugaciunile celor din familia lui. Numai cei ce mor nespovediti si cu pacate grele, de moarte, nu mai pot fi scosi din osanda, ci sunt numai usurati in munci prin rugaciunile Bisericii si prin milostenie. Cel spovedit isi face canonul fie pe pamant, fie in iad.

394. Spune-ti-ne ceva despre barbat si femeie?

Dumnezeu l-a facut pe om, iar " ca omul sa nu fie singur ", i-a facut femeie din coasta sa. Intelepciunea nemarginita a lui Dumnezeu n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, nici pe barbat cu ale femeii. Fiecare dintre cei doi au insusirile lor si numai barbatul cu femeia pot forma omul intreg. Femeia este egala cu barbatul numai dupa fire, nu dupa dregatorie, caci este facuta din trupul barbatului. Ea este supusa barbatului, mai ales dupa caderea din rai, caci sarpele a ispitit pe om prin femeie. De aceea si Dumnezeu ii da canon: " sa fie intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani" (Facere 3, 16). Femeia este supusa barbatului, dar numai dupa Dumnezeu, adica in cele bune. Daca este silita de sotul ei sa faca avort si orice pacat, atunci nu trebuie sa-l asculte, ca nu are pacat; iar daca il asculta la cele rele, amandoi iau pedeapsa egal. Sufletul femeii, ca si trupul, sunt egale cu ale barbatului, vrednic de aceleasi rasplati sau pedepse.

395. Spuneti ne ceva despre vrednicia duhovnicului si limitele lui.

Duhovnicul, la spovedanie, reprezinta pe Hristos pe scaunul de judecata El primeste spovedania si dezleaga in numele lui Hristos, prin harul Duhului Sfant. Nu preotul singur leaga si dezleaga, ci Hristos prin mainile si cuvantul lui. De aceea este foarte mare harul si raspunderea duhovnicului. Preotul in scaunul de spovedanie este pentru credinciosi parinte, doctor si judecator. De Taina Spovedaniei depinde mantuirea tuturor credinciosilor. Aici este vrednicia duhovnicului, sa poata castiga cat mai multe suflete, iar nu sa le piarda, ca Hristos S-a rastignit pentru toti oamenii.
Preotul trebuie sa faca tot ce-i sta in putere pentru mantuirea credinciosilor sai, de care depinde si mantuirea lui. Cel ce pacatuieste, raneste dreptatea lui Dumnezeu: Dar de se marturiseste dupa randuiala si paraseste pacatul, este dezlegat si iertat. Primul pas al spovedaniei este cainta pentru pacatele facute si venirea cu credinta la duhovnic. Al doilea pas este spovedania prin viu grai, individual, iar nu in comun, a pacatelor facute si nespovedite pana atunci. Al treilea pas al spovedaniei este primirea canonului cu hotararea de a nu mai pacatui si dezlegarea de pacate, fara de care marturisirea nu are nici o valoare. Dezlegarea se face individual, prin punerea mainilor in forma de cruce pe capul penitentului. Ne invata Sfintii Parinti ca daca dezlegam pe cineva inainte de a fagadui ca face canonul si paraseste pacatele, atunci pacatele lui cad asupra duhovnicului. Spovedania trebuie sa fie facuta cu voia fiecaruia, nu din sila sau obligat de cineva, ci numai indemnat. Apoi sa fie sincera si intreaga, nu pe jumatate; sa fie facuta cu umilinta, fara a da vina pe altcineva si cu hotarare ca nu mai face pacatul.
Un duhovnic nu poate dezlega toate pacatele, mai ales cele ale clericilor, in legatura cu savarsirea Sfintelor Taine si alte cazuri grave anticanonice. Toate aceste pacate trebuie spovedite ierarhului locului, singurul care le poate dezlega. In toate cazurile grele, preotul trebuie sa ceara sfatul si dezlegarea ierarhului. Preotul nu poate dezlega casatoriile intre rudenii, sau alte pacate cu totul impotriva invataturii ortodoxe, a moralei si a Sfintelor Canoane. Iata ce spune si Sfantul Efrem Sirul: " Pagan este preotul care dezleaga ceea ce au legat dumnezeiestile Canoane ". Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: " Mare prapastie este unde Canoanele nu stapanesc si mare primejdie apasa asupra preotului care nu cunoaste dumnezeiestile Canoane ". Intre Dumnezeu si om este pusa Taina Sfintei Spovedanii, care este al doilea botez, singura care ne iarta pacatele facute dupa Botez. De aceea, omul care moare nespovedit, este ca si cum ar muri nebotezat. Nu-l mai ajuta rugaciunile Bisericii. Dupa moarte, preotii nu mai pot dezlega pacatele nespovedite in viata, ca nu suntem noi mai milostivi decat Dumnezeu, Care zice: " In ce te va gasi, in aceea te va judeca ". Mare grija trebuie sa aiba credinciosii ca nimeni din familia lor sa nu ramana nespovediti in posturi, iar daca au pe cineva batran si bolnav in casa, sa cheme imediat un preot sa-l spovedeasca si impartaseasca, ca sa nu moara nedezlegat si neimpacat cu Hristos, Mantuitorul nostru.

396. Spuneti-mi cateva cnvinte despre valoarea smereniei.

Smerenia este cel mai mare tezaur al mantuirii noastre. Auzi ce spune Sfantul Isaac Sirul: " Ajunge pentru mantuire intristarea mintii si smerenia in loc de toata fapta buna trupeasca si sufleteasca". Iar mai departe spune: " Daca am facut metanii, nu m-am mantuit; daca am privegheat, nu m-am mantuit; daca am tinut fecioria, nu m-am mantuit; daca am facut milostenie, nu m-am mantuit; daca am postit, nu m-am mantuit", dar spune Duhul Sfant prin gura psalmistului: " Smeritu-m-am si m-am mantuit!". Asadar, smerenia ne asigura cel mai mult mantuirea, urmata de milostenie. Cu aceste doua virtuti se mantuiesc cel mai usor atat mirenii, cat si calugarii. Sa ravnim cu toata inima aceste doua mari fapte bune, ca sa vedem pe Hristos in lumina slavei Sale.

397. Spuneti-ne cateva cuvinte si despre milostenia crestina.

Milostenia este fiica cea mai mare a dragostei crestine. Milostenia are valoare deplina, numai daca este facuta in numele lui Hristos. Altfel, nu ne ajuta la mantuire, milostenia avand valoare doar de ajutor social, umanitar. Cea mai mare milostenie crestina este vestirea cuvantului lui Dumnezeu spre mantuirea oamenilor. Iata ce spune Sfantul Grigorie Teologul despre aceasta: " Cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu spre folosul altuia este mai mare ca cel ce inviaza mortii. Ca cel ce inviaza mortii cu rugaciunea a inviat numai trupul, iar cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu la oameni, inviaza sufletele!". La fel Sfantul Ioan Gura de Aur zice despre milostenie: " Cel ce face milostenie este mai mare ca cel ce inviaza mortii ". Sfanta Scriptura zice iarasi: " Cel ce face milostenie va fi ca gura Mea ". Si in alt loc: " Cel ce face credincios din necredincios, ca gura Mea se va chema ", caci " Milostenia acopera multime de pacate ".
Cine face milostenie se aseamana cu Dumnezeu care miluieste pe tot omul, fara alegere ca este bun sau rau. Sa facem milostenie dupa putere, materiala si sufleteasca, in toata viata noastra, pentru a culege roadele ei in ceruri. Cine seamana aici jos, va culege roadele faptelor bune acolo sus, in fata tronului Prea Sfintei Treimi.

398. Ne intreaba credinciosii: Cand va fi sfarsitul lumii?

Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume: slabirea tot mai mare a credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea tot mai mult a sectelor, prin asa numitii " prooroci mincinosi " si desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata stim: cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci va veni sfarsitul lumii.

399. Spuneti-ne cateva ganduri despre sfanta rugaciune.

Spun unii din Sfintii Parinti: " Sa nu uiti pe Domnul in vreme de liniste, ca sa nu te uite nici El in vreme de ispite si razboi ". Cat de mare adevar spun aceste cuvinte! Adica sa ne rugam si sa laudam pe Dumnezeu cand suntem in pace si inca nu ne dau razboi diavolii prin ganduri si patimi. Iar cand duhurile satanei se vor ridica asupra noastra cu cugete patimase, cu razboiul mandriei, al desfranarii, al trandaviei, al lacomiei si indoielii, atunci darul lui Dumnezeu ne va ajuta sa biruim patimile si cursele vrajmasului. Caci cand te lupti cu diavolul, se lupta si el cu tine. In timpul ispitelor, numai cu rugaciunea si cu smerenia vom putea alunga si birui pe diavoli. Mai ales sa zicem atunci Rugaciunca lui Iisus. Numele Mantuitorului ca o sabie taie si alunga pe diavoli si te poate scapa de caderea in pacat.
Rugaciunea il face pe om atotputemic si nimic si nimeni nu-l poate birui pe omul rugator. Nici oamenii rai, nici diavolii, nici frica mortii, nici saracia, nici boala, nici mandria, nici razboiul desfranarii. Omul care se roaga permanent este de neinvins. Insa trebuie sa fie inarmat cu smerenia, sa se considere ca este nimic si numai Dumnezeu este totul in toti si in toate.

400. Cum trebnie sa mearga credinciosii la biserica?

Mai intai trebuie sa mearga regulat la biserica, adica cat mai des, in fiiecare Duminica si sarbatoare, afara de cazuri grele de boala, spital, neputinta, serviciu. Apoi sa mearga la biserica impacati unii cu altii, ca biserica este casa Domnului, care este Dumnezeul dragostei. Cine nu iarta si uraste pe aproapele, nu poate intra niciodata in biserica, nu poate da slujba la altar, nu poate zice Tatal nostru ca nu-l primeste Dumnezeu. Apoi sotii sa tina curatenie inainte cel putin doua zile unul cu altul si sa aduca si pe copiii lor la biserica pentru a invata dreapta credinta si a creste in frica de Dumnezeu. Credinciosii sunt datori sa mearga din timp la sfintele slujbe, iar nu dupa inceperea Sfintei Liturghii. Ei trebuie sa asculte la biserica atat Sfanta Liturghie; cat si Vecernia, Utrenia, Acatistul, predica zilei, citirile si cantarile de la strana si toate invataturile crestine din gura preotului. Daca nu pot veni din timp la slujba, credinciosii trebuie sa se inchine la icoane numai dupa terminarea Sfintei Liturghii, ca sa nu tulbure linistea slujbei si a celor din biserica.
Credinciosii, mai ales femeile, trebuie sa se imbrace cuviincios cand vin la biserica. Este mare pacat pentru ele sa se poarte cu imbracaminte necuviincioasa, nu numai in biserica, ci si acasa, la lucru, pe strada, si mai ales cand se roaga. Sa vina la biserica cu capul acoperit, imbracate in haine femeiesti, iar nu barbatesti, nevopsite pe fata si pe unghii si sa stea cuviincios la sfintele slujbe. Este oprit credinciosilor sa plece din biserica inainte de sfarsitul slujbei. Sfantul Ioan Gura de Aur ii aseamana pe aceia cu Iuda vanzatorul, care a plecat de la Cina Domnului inainte de sfarsit. Sfanta Liturghie are aceeasi valoare cu Cina cea de Taina.
Deci sa pretuim biserica, sa iubim biserica, sa mergem regulat, cu dragoste si impacati la biserica, sa ascultam cu evlavie sfintele slujbe si cuvintele de invatatura, sa cantam si sa ne rugam impreuna in biserica, pentru ca astfel sa ne intoarcem la casele noastre hraniti duhovniceste si intariti in credinta si iubire. O slujba ascultata cu evlavie ne aduce pace si bucurie in casa si in inima si tine pana la cealalta Duminica. Biserica este mama noastra cea de obste. Sa o iubim si sa ascultam de pastorii nostri sufletesti, ca astazi s-au ridicat multi pastori si prooroci mincinosi, lupi imbracati in piei de oi, care indeamna pe crestini sa lase Biserica, pastorii ei cei sfinti, Sfanta Liturghie, Sfanta Cruce, pe Maica Domnului si pe toti sfintii si sa mearga la adunarile lor in afara de Biserica. Mantuirea este numai in Biserica, pe care a intemeiat-o Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, iar afara de Biserica sunt lupii rapitori, proorocii mincinosi si amagitorii. In Biserica este viata si mantuirea noastra, iar afara este pierzarea, intunericul si moartea celor ce se lasa de Biserica lui Dumnezeu.

401. Ce sa faca cei ce au pagube in casele lor?

Cea mai folositoare rugaciune pentru cei ce au fost pagubiti sau jefuiti este Acatistul Sfantului Mucenic Mina, cu o zi de post. Paguba pe care o sufera cineva este considerata ca o milostenie la Dumnezeu; ea nu este trecuta cu vederea. In Biserica Ortodoxa, cel mai grabnic ajutator pentru pagube si furturi este Sfantul Mare Mucenic Mina. De aceea, in asemenea cazuri, ii citim cu post si evlavie acatistul si unele rugaciuni. Multi din cei ce fac aceasta cu credinta, afla lucrurile disparute si pe cei ce le-au rapit.

402. Ostasii care mor pe front pentru tara si Biserica, cum pot fi pomeniti la sfintele slujbe?

Ostasii care mor in lupta pentru apararea tarii si a credintei in Dumnezeu, spune Sfantul Atanasie cel Mare, pot fi considerati ca martiri, pentru ca ei se jertfesc pentru apararea credintei adevarate si pentru salvarea vietii aproapelui, adica se sacrifica din iubire pentru a salva viata celor de aproape ai lor. De aceea se socotesc ca martiri si eroi si se face pomenire deosebita pentru ei la biserica. Apoi Biserica se roaga pentru biruinta ostasilor in razboi, precum pe timpul fratilor Macabei: " Iuda a chemat pe Domnul sa-i fie ajutor si povatuitor in razboi" (II Macabei 12, 36).
Si in alt loc: " Faceti razboi astazi pentru fratii vostri" (I Macabei 5, 32).

403. Cum putem dobandi mai usor pacea inimii sufletului?

Spune Sfantul Isaac Sirul: " Impaca-te, omule, cu sine-ti, si ai impacat cerul cu pamantul!". Sunt patru principii sau cai de a ne impaca cu noi, adica de a dobandi pacea inimii si a sufletului, si anume: a)Sa te multumesti in viata cu foarte putine dintre cele necesare vietii; b)Sa alegi locul cel mai de jos si sa fii sub ascultare; c)Sileste-te sa faci mai mult voia altuia decat a ta; d)Roaga-te lui Dumnezeu sa se faca intotdeauna voia Sa intru tine, adica sa ne lasam in viata intru toate in voia lui Dumnezeu si tot ce ni se intampla sa credem ca sunt dupa voia Lui. De vom face acestea, vom avea multa pace in suflet si mare nadejde de mantuire.
Sa ne ostenim ca sa nu pierdem pacea inimii, ca daca se tulbura inima omului, se tulbura toate puterile sufletesti din om, caci inima este centrul vietii noastre firesti, adica pamantesti, si a celei duhovnicesti. Cand avem pe Hristos in inima noastra, am impacat cerul cu pamantul, caci Hristos este " Domnul pacii". Sa cugetam la cuvintele Sfantului Martir Papia, care, fiind aruncat in foc pentru ca nu voia sa se lepede de credinta in Dumnezeu, zicea: " Mai tare arde inima mea pentru Hristos, decat arde focul acesta trupul meu! ".

404. Care este temelia vietii monahale chinoviale? Dar a celei pustnicesti?

Temelia vietii calugaresti in manastiri cu randuiala de obste este ascultarea, urmata de rugaciune; iar a vietii de liniste, pustnicesti, este rugaciunea neincetata. In viata de obste, diavolul se lupta cu calugarii indirect, prin oameni, pentru ca sunt sub ascultare si smerenie si nu fac voia lor, ci totdeauna voia altora. Iar in viata de liniste, calugarii se lupta cu diavolul piept la piept si nu pot rezista si birui daca nu se intaresc prin rugaciune si harul lui Dumnezeu. De aceea nu multi au sporit in nevointa pustniceasca, pentru ca acolo esti la mucenicie, ca in cuptorul Babilonului. Zice Sfantul Isaac Sirul ca " puterea imparatului este intru multa ostire, iar taria calugarului este intru multa rugaciune ". Nevointa in liniste este culmea, varful vietii monahale duhovnicesti. Aceasta a dat cei mai mari cuviosi si sfinti in viata monahala.

405. Cum trebuie intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel: " Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor, ca stea de stea se deosebeste in stralucire"? (I Corinteni 15, 41).

Iata talcuirea duhovniceasca a acestor cuvinte: Cu soarele sunt asemanati cei desavarsiti, care stralucesc, adica lumineaza si pe altii, dar isi pastreaza si stralucirea lor. Cei mai putin desavarsiti se aseamana cu luna, care, in vreme de ispite isi pastreaza intotdeauna pacea si linistea lunii. Iar ceilalti drepti sunt asemanati cu stelele, care se deosebesc ca marime si stralucire, pe masura faptelor lor. Stelele simbolizeaza pe toti dreptii mantuiti, care nu sunt numarati printre sfinti. Prin cuvintele " Stea de stea se deosebeste in stralucire", sa intelegem ca om de om se deosebeste unul de altul cu asezarea interioara a sufletului si a inimii.

406. Spuneti-ne ceva despre Maica Domnului.

Maica Domnului a fost aleasa de pronia divina mai inainte de intemeierea lumii, pentru a-L naste pe Hristos in trup. Ea a fost nascuta de Dumnezeu pentru ca prin ea sa vina mantuirea neamului omenesc, iar neamul omenesc a fost innoit prin Maica Domnului. Astfel, fiind aleasa sa nasca pe Hristos in lume, Maica Domnului a contribuit cel mai mult dintre oameni la mantuirea oamenilor. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca la inceput femeia a fost facuta din barbat, fara de femeie, iar Maica Domnului a nascut Barbat fara de barbat, din Duhul Sfant. Eva se numeste viata (cuvantul Eva inseamna viata in limba aramaica)din doua pricini: intai, pentru ca Eva este mama fireasca a tuturor oamenilor pe pamant; apoi, se numeste viata pentru ca prin a doua Eva, adica Maica Domnului, avea sa se innoiasca neamul omenesc.
Prin Maica Domnului cand S-a zamislit Hristos, s-a unit firea lui Dumnezeu intreg cu firea omului intreg. De aceea Hristos are doua firi si doua voi, una dumnezeiasca si una omeneasca, dar formeaza o singura persoana. Maica Domnului nu este camara a intruparii lui Hristos ci este scaun si visterie a Dumnezeirii, caci si Fiul si Duhul Sfant S-au odihnit peste ea. Arhanghelul Gavriil ii spune Maicii Domnului " cea plina de har", pentru ca multe haruri s-au revarsat peste ea si, prin nasterea Fiului lui Dumnezeu in lume, ea s-a facut scaun si tron al Prea Sfiintei Treimi. Deci, daca Gavriil si toti ingerii o lauda si o cinstesc, cum nu suntem datori noi pacatosii s-o laudam si s-o cinstim? De aici se vede cat de mare este pacatul sectantilor care hulesc si necinstesc cel mai mult pe Maica Domnului. De aceea ei vor fi chinuiti in iad impreuna cu ingerii cazuti, pentru ca hulesc pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care este a patra fata din ceruri, dupa Sfanta Treime. Prin Maica Domnului s-a facut cea mai inalta unire, unirea cea dupa ipostas a celor doua firi in Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

407. Spuneti-ne cateva cuvinte despre Sfinti.

Sfintii toti se roaga in cer pentru mantuirea lumii, impreuna cu Maica Domnului. Ei petrec in gradina raiului si impreuna cu ingerii slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant. Noi, crestinii, suntem datori sa cinstim pe sfinti, ale caror nume le purtam pe pamant, sa le cerem ajutorul si rugaciunea, sa le imitam viata si sfintenia si impreuna cu ei sa inaltam rugaciuni de lauda, de multumire si de cerere inaintea tronului Prea Sfintei Treimi: De vom duce aici viata curata, in rugaciune, smerenie, iubire si infranare, vom dobandi sfarsit crestinesc si vom fi primiti si noi in bucuria si fericirea sfintilor lui Dumnezeu, din imparatia cerurilor, pe care toata viata o dorim.

408. Spuneti-ne cateva cuvinte despre parintele Paisie Olaru, duhovnicul cel mai iubit din obstea Manastiri Sihastria.

Pe parintele Paisie, duhovnicul meu, il stiu de aproape 70 de ani. In anii 1925-1930 era pustnic in padurile din jurul schitului Cozancea-Botosani. Inca de atunci veneau la sfintia sa credinciosi din satele vecine sa-i ceara rugaciuni si sfaturi. La el veneam si noi, copiii, cu mama, din satul Sulita, caci eram aproape de Cozancea. Datorita lui am venit noi cinci frati la manastire. Pe urma, in 1947, cand eram eu staret la Sihastria, l-am adus de la Cozancea la Sihastria si l-am numit duhovnic oficial al intregii obsti. In 1949, cand am plecat ca staret la Manastirea Slatina cu 30 de calugari, l-am luat si pe parintele Paisie ca duhovnic al soborului de acolo. Dupa 4 ani, pe cand eu eram in muntii Rarau, sfintia sa a revenit la Sihastria.
Parintele Paisie a fost 40 de ani duhovnicul si sufletul acestei manastiri, a crescut sute de ucenici prin manastiri si are nenumarati fii duhovnicesti prin toate partile tarii. Sfintia sa are blandete si dragoste multa pe care multi dintre noi nu o avem. Dar nu se cuvine sa povestim viata nimanui cat este in viata. Ca spun Sfintii Parinti: " Sa nu fericim pe nimeni inainte de sfarsit si sa nu deznadajduim pe nimeni inainte de mormant". Dar suntem datori sa ne rugam unii pentru altii, ca sa fim si la Dumnezeu impreuna, cum suntem aici pe pamant.

409. Cum trebuie sa fie un bun calugar si care sunt virtutile ce se cuvine sa-i impodobeasca viata?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, un adevarat calugar este bine sa se impartaseasca din toate faptele bune cate putin. Dar mai mult sa prisoseasca smerenia caci aceasta este poarta a Cerului; iar smerenia din ascultare se naste. Cununa tuturor faptelor bune ramane insa dragostea. Aceasta duce sufletul de la poarta Cerului inaintea tronului Prea Sfintei Treimi.

410. Ce sfaturi duhovnicesti dati calugarilor tineri din manastirile noastre?

Am imbatranit in zile rele! Ce sfaturi bune sa mai dau?
Intotdeauna mi-am ranit stiinta gandului, invatand pe altii cele ce eu n-am lucrat. Am invatat multe si pe calugari si pe mireni, dar eu nici cu varful degetului nu m-am atins de cele ce am invatat pe altii. Sunt plin de pacate si niciodata nu plang pentru ele. Imi place sa arat altora calea cea buna si eu pururea lucrez cele rele. Sunt iubitor de aratare, iar inauntru sunt plin de toate rautatile si niciodata nu ma hotarasc sa pun inceput bun. Vad ca am imbatranit in rele si sunt bolnav cu trupul si cu sufletul, dar de moarte nu-mi aduc aminte, nici de muncile care ma asteapta pentru trairea mea cea cu nesimtire si prea impietrita. Imi aduc aminte cateodata de marii nevoitori care au trait mai demult in aceasta sfanta manastire, care dormeau in sicrie si se sileau la plangere si lacrimi, dar eu stau ca o stanca cu totul in nesimtire. Orice vorbesc pentru indreptarea altora, ma mustra pe mine mai mult decat pe ei, ca nu fac cele ce zic si zilele se scurteaza si vremea nemerniciei mele pe acest pamant se apropie. Se sting ca fumul zilele mele, iar eu nici o pregatire nu am pentru plecare la fratii mei si pentru darea mea de seama in fata preavesnicului Mantuitor si Judecator. Nu mai insir multe, ca niciodata nu voi putea spune intunericul rautatilor mele.
Insa calugarii tineri, de vor cugeta mereu la invataturile Mantuitorului si la exemplul sfintilor, de vor lua amintela sfaturile batranilor si la fagaduintele date la calugarie si le vor pune in practica, mari se vor chema in imparatia lui Dumnezeu si cu cuviosii cei de demult se vor numara. Sa fie oameni de rugaciune si smerenie, sa catatoreasca in viata sub ascultare, sa-si infraneze mereu limba si pantecele, si sa pastreze cu sfintenie ingereasca fecioria si iubirea de frati. Cu aceste fapte bune, ca cu niste arme de foc vor birui pe diavoli, vor taia ispitele, vor alunga gandurile, vor curati mintea si inima, vor urca scara virtuitilor pana la cer si vor dobandi pe Hristos si viata vesnica inaintea multor invatati si intelepti ai lumii.

411. Ce sfaturi dati calugarilor batrani, care v-au cunoscut din anii tineretii?

Sa se roage pentru mine cel imbatranit fara pocainta. Oare unde este linistea mea cea iubita din anii tineretii si bucuria duhovniceasca pe care le aveam cand pasteam oile Manastirii Sihastria prin padurile si poienile acestea? Ca umblam cu oile cu fratele meu Vasile si purtam in gluga numai Vietile Sfintilor si o bucata de paine pe care o mancam catre seara, dupa ce terminam de citit toata Psaltirea. Acum toti parintii de varsta mea din Sihastria s-au dus la Domnul. Adeseori ma duc in cimitir si ma rog la mormintele fratilor mei. Am ramas in viata eu printre cei mai batrani. De aceea stau mereu in asteptarea Mirelui Hristos, ca nu cumva sa vina in ceas de zi sau in miez de noapte si sa ma afle dormind si fara untdelemn in candela. In aceasta asteptare, ce sfaturi sa mai dau parintilor batrani care asteapta ca si mine plecarea din trup? Sa faca ce mai pot din cele ce n-au facut la tinerete, sa se roage neincetat cu nadejde si cu lacrimi, sa fie cat mai des si curat spovediti, si gata, cu candelele aprinse in asteptarea Mirelui. Fericit va fi calugarul acela pe care il va gasi Domnul la rugaciune, dezlipit de toate lucrurile si grijile pamantesti, cu sufletul plin de bucuria mantuirii si arzand pentru dragostea Prea Sfintei Treimi.

412. Este bine ca manastirile si duhovnicii calugari sa primeasca pe mireni pentra rugaciune, spovedanie si cuvant de folos?

Cum sa nu, parinte Ioanichie. Mai ales ca avem un popor asa de credincios. Ei se mantuiesc si se intaresc prin noi si noi prin ei. Asa au facut manastirile si calugarii nostri dintotdeauna. Asa s-a pastrat sufletul neamului nostiu, credinta strabuna ortodoxa si evlavia traditionala a romanilor. De aceea sunt in fiecare manastire si schit camere de oaspeti, numite arhondarice si un parinte randuit anume cu primirea lor. Oare nu stim noi ca odata cu credinciosii, cu saracii si cu toti cei ce vin la manastire in numele Domnului, vine si binecuvantarea lui Hristos in manastirea aceea? Iar in manastirea care nu primeste gratuit credinciosi la rugaciune, la odihna si la masa, se indeparteaza binecuvantarea Mantuitorului Hristos din lacasul si obstea aceea. Toate manastirile noastre, de cand le stiu, au primit si odihnit cu dragoste pe credinciosii oaspeti.
Si toti marii duhovnici, ba chiar si sihastrii pe care i-am cunoscut in Moldova, primeau pe credinciosi, ii sfatuiau, ii spovedeau si le dadeau carti religioase, icoane si cuvinte de mantuire. Unii mergeau chiar prin sate cand erau chemati. Unii cresteau multi fiii duhovnicesti dintre mireni, altii dadeau ajutoare la zidirea bisericilor, altii distribuiau carti sfinte si faceau misiune evanghelica Iar calugarii din manastiri ajutau lumea si pe mireni cu rugaciunea. Aceasta este chemarea noastra si pe viitor. Sa ducem viata monahala si mai curata, sa aparam dreapta credinta si sa ajutam si la mantuirea oamenilor cu rugaciunea, cu viata si cu cuvantul. Sa nu uitam ca multi credinciosi ne intrec cu faptele bune pe noi calugarii! Mai ales cu credinta, cu evlavia si cu smerenia.

413. Ce sfaaturi de folos dati preotilor si credinciosilor nostri de la sate si orase, care va cunosc si va pretuiesc?

Ce sfaturi sa dau eu, un calugar simplu, necarturar, la preotii care au pregatire carturareasca si studii teologice inalte? Sfintia ta stii ca eu am fost la parintii mei pastor de oi din copilarie.
Si dupa ce am venit la sfanta Manastire Sihastria, tot la oi am fost dat la ascultare, mai bine de zece ani. Apoi, odata, in vara anului 1942, fiind la tunsul oilor sub un fag frumos, au venit parintii din consiliu si m-au luat sa fiu cu grija manastirii, caci era arsa de foc, iar staretul era batran si bolnav.
Stie Prea Bunul Dumnezeu cate scarbe, griji si necazuri am avut din cauza ca am parasit ascultarea cea linistita de la oi. Ce sfaturi sa dau eu preotilor? Oare ei nu au Sfanta Scriptura, Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor Parinti pe care le-au studiat atatia ani in seminariile teologice si in facultati? Sa le ajute Bunul Dumnezeu sa nu uite cele ce au invatat, ca de la mine nu au ce invata. De crestinii mireni imi este mila, ca vin pe la manastiri cu credinta si smerenie, " ca niste oi fara pastor ", cu fel de fel de necazuri. Eu pe cei care vin la mine ii primesc si cat mila Domnului imi da sanatate si cuvant pentru credinta lor curata, pe atat ii invat si-i sfatuiesc, ii imbarbatez si le spun cate ceva de folos pentru mantuirea lor. Zice undeva Sfantul Efrem Sirul ca in ziua judecatii de apoi vom vedea crestini care nu au awt pregatire carturareasca stralucind ca soarele, iar noi, carora ni se pare ca stim multe, vom fi departe de fericirea cea vesnica, ca Dumnezeu nu se uita la hainele si numele noastre, ci la smerenia inimii. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului care zice: " Cei tari, tare se vor certa " si " carora li s-a dat mult, mult se va cere de la ei "..., " ca mai mult va fi batuta sluga care a stiut voia Domnului si n-a facut-o!"
Asadar, sa ne fie mila de bunii nostri crestini, atat de blanzi si smeriti care vin la manastiri si, pe cat ne ajuta mila si indurarea Domnului, sa-i ajutam in nevoile lor. Totdeauna sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului care zice ca " De mila Domnului este plin pamantul " (Psalm 118, 64)si iarasi zice ca " Indurarile Lui sunt peste toate lucrurile Lui " (Psalm 144, 17). Cred ca pentru multimea celor smeriti si necajiti si a copiilor nevinovati tine Prea induratul Dumnezeu lumea aceasta! Zice dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul in Cuvantul sau Catre pastor. " Ca nu poate aduce cineva lui Dumnezeu un dar mai mare decat sufletele oamenilor ". Mare adevar este aici, si un suflet este mai scump decat toata lumea, dupa cuvantul Domnului, Care zice: " Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 36-37). Asadar, datoria noastra si a preotilor de la orase si sate este de a ne sili sa ajutam la indreptarea sufletelor pe calea fericita a mantuirii. Nu vom putea indrepta pe toti. Acest lucru ni-l arata vasul alegerii si gura lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel, care zice: " Tuturor toate m-am facut, ca macar pe unii sa-i mantuiesc " (I Corinteni 9, 22).
Imi aduc aminte si de cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur car zice: " Eu predic aici din amvon la aceasta mare multime care v-ati adunat astazi la biserica si de vor crede o suta, plata insutita voi lua. De vor crede saizeci sau treizeci, nu mica imi este plata; iar daca numai unul se va intoarce nici asa nu ma imputinez, caci si unul este mai scump decat toata lumea. Iar daca nici unul nu se va intoarce - zice el - eu nu voi inceta a va vorbi, caci si fantanele izvorasc si izvoarele curg, macar de va bea cineva apa din ele sau nu, ele isi fac datoria de a izvori si de a curge intotdeauna" (Cuvant la Cincizecime). Insa pentru ca cuvintele preotului sa ajunga la inimile credinciosilor, trebuie sa predice mai intai cu viata sa personala si apoi cu cuvantul. Apoi sa fie om de rugaciune, sa-i iubeasca pe oameni si slujbele Bisericii, sa aiba familie model, sa nu fie lacom, zgarcit si iubitor de averi; sa fuga de betie, de desfranare, de mandrie si de orice fel de sminteli. Iata chipul unui adevarat preot.

414. Parinte Cleopa, ce sfaturi de mantuire imi dati si mie personal, ca si tuturor ucenicilor Sfintiei Voastre?

Ce sfaturi sa dau eu la cei care sfatuiesc pe multi si au pregatire atat de bogata? Sfintia ta, care ai marea Evanghelie si izvoarele cele curate ale Sfintilor Parinti, nu cauta sa te adapi dintr-un parau rece si glodos. Nu lasa " painea cea vie care s-a coborat din cer ", cu care pururea trebuie sa-ti hranesti mintea si sufletul si nu cauta painea cea de tarate, amestecata cu neghine amare! Ai atatea izvoare dumnezeiesti in Sfanta Scriptura si la Sfintii Parinti, care pot sa-ti racoreasca setea cea duhovniceasca si sa-ti invioreze sufletul spre a-l face sa zboare la cer. Nu ai ce invata de la mine, ca eu sunt rob al patimilor si orice as vorbi, spun numai din memorie si nu din lucrare. Ar trebui sa-mi aduc aminte de cuvintele marelui Apostol Pavel, care zice: " Cel ce inveti pe altii, pe tine nu te inveti?". Fericit este cel ce predica tacand, prin lucrare, cum zice Sfantul Isaac Sirul: " Cuvantul, si strigand, supara pe multi, iar viata, si tacand, pe multi ii foloseste". Tot el zice: " Altul este cuvantul lucrarii si altul cuvantul cel frumos si fara iscusinta al lucrurilor... caci precum este mesterul care zugraveste apa pe pereti si nu poate apa aceea sa-i racoreasca setea si precum este omul care vede lucruui frumoase, asa este cuvantul fara de lucrare" (Filocalia, vol. X, Cuvantul I - Pentru lepadarea de lume).
Am insemnat aici cuvintele acestui mare parinte, ca pe o pecete adeveritoare asupra celor ce vorbesc, dar nu fac, asemenea mie celui ce imi place amanetul rusinii fata de cele ce vorbesc, fiindca pururea rusinez pe a mea stiinta, ca una vorbesc si alta face Numai la dreapta si infricosata judecata cea de apoi se va arata roada celor ce au vorbit din lucrare si care prin osteneala si truda si-au impodobit camara nadejdii sufletelor lor. Sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului, ca niciodata nu a zis: " Vai tie, desfranata!" Sau: " Vai tie, vamesule!"... Sau: " Vai tie, talharule!" Ci tot vaiul l-a intors asupra fatarnicilor, a celor plini de ura, de mandrie si orbiti de intunericul invidiei, al vicleniei si al iubirii de aratare! Ca nu se uita Dumnezeu la cele ce vorbim noi, ci la cele ce lucram spre slava Lui. Asadar, am ajuns ca o fantana necuratita care adapa pe multi, iar pe sine nu se poate curati, si ca unul ce vopseste apa pe pereti, dar nu poate cu acea apa a-si racori setea lui. Fericiti sunt cei ce tac si lasa mai intai sa vorbeasca faptele lor, apoi vorbesc si ei din traire proprie si din prisosinta inimii lor. Am auzit si cuvantul care ma mustra: " Fratilor, nu fiti multi invatatori, stiind ca mai mare osanda vom lua" (Iacob 3,1).
Sa ajute mila Domnului nostru Iisus Hristos tuturor si mie pacatosului, ca sa nu fiu mustrat in ziua cea mare a judecatii de cele ce am invatat pe altii, dar eu n-am facut.

415.Va multumesc din toata inima, Prea Cuvioase Parinte Cleopa, in numele tuturor ucenicilor si credinciosior care va cunosc si va pretuiesc, pentru aceste sfaturi duhovnicesti izvorate dintr-un suflet ranit din pruncie de dragostea lui Hristos.

Rugati-va pentru mine, parinte Ioanichie, ca in curand astept sa ma cheme Hristos din trup. Sa ne rugam unii pentru altii ca sa fim primiti cu totii in lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi. 

(Preluat din Lumina si Faptele Credintei)