În seara asta am urmărit o emisiune de pe Antena 3 "În premieră cu Carmen Avram" care de altfel a fost difuzată aseară la televizor dar noroc cu mama, care m-a făcut s-o caut și s-o urmăresc azi.
Pot spune că am plâns cu suspine multe: în mândria mea enormă n-aș fi recunoscut pentru nimic în lume că plâng, dar de data asta pot spune că a fost o minune pentru că m-a ajutat să mă eliberez mult.
Știi acum mă "distrează" toate zicalele acelea că dacă plângi înseamnă că ești o fire slabă, sau bărbații care plâng nu-s masculi adevărați!, prostii pe care până nu demult chiar le credeam așa de mult încât râdeam de sora sau de mama mea care erau mai emotive și care nu de puține ori eu eram cauza pentru care plângeau, iar în sinea mea de om prost mă consideram mai superioară, mai rezistentă. Acum știu care este rostul plânsului, de ce e important să plângi, cât de mult te ajută să plângi, astfel încât încă din Israel îmi doream să pot plânge și nu puteam (înafară de Sfântul Mormânt care nu avea cum să nu mă marcheze) și acumulasem o tensiune în mine pe care azi am eliberat-o cu ajutorul unui documentar scurt dar emoționant, asa încât pot spune că am trăit o minune, ajutată de Sfinții închisorilor.
Unii dintr cei care vor citi vor zice că aberez sau că nu-s întreagă la minte, însă i-aș ruga înainte de a închide pagina să-și răpească 23 de minute din timpul lor și să urmărească documentarul:
Pentru ceilalți am să-mi spun și eu regretul enorm de a trăi într-o țară în care cei din conducere, care sunt sigură că unii dintre ei au fost direct sau indirect torționari, continuă să mușamalizeze cât mai mult cu putință adevărurile despre ceea ce s-a petrecut în închisorile comuniste, și asta doar de teama de a nu fi luați la răspundere. Cum este posibil ca un procuror militar, despre care Marius Oprea (fost director a "Institutului pentru investigarea crimelor comunismului") spunea că se scobea în nas, destul de vulgar (ăștia fiind de fapt cei pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne facă dreptate - niște vulgarități notorii) să-i zică sec: "Ce-i asta condamnarea comunismului? Uite eu sunt procuror militar, dă-mi adresa comunismului, pe ce stradă stă și cum îl cheamă?" - incredibil cum ne batem joc de istorie, de strămoșii și martirii noștri în fața cărora dacă nu îngenunchem măcar să ne aplecăm capul căci datorită lor ne mai rabdă Dumnezeu. Apoi continuă cu nonșalanță: "BĂ voi nu vedeți că sunteți duși de nas. Ce ați mai văzut vreun securist anchetat? Eu sunt procuror, pentru mine nu există crimă fără victimă, mie îmi dai mortul, o iau de la mort încolo...". Atunci dl. Marius l-a ascultat și a început să caute morți, dar și-a dat seama că spaima celor care vroiau să ascundă adevărul devenise și mai mare, astfel a intrat în conflict cu Statul, de teamă că victimele vor putea cere despăgubiri.
Săpături mai face, dar numai recurgând la tertipuri ca să obțină bani, însă aici intervine un nou obstacol: nu poate face o expertiză medico-legală și astfel victimele deshumate rămân neidentificate, rudele fără despăgubiri, torționarii necunoscuți iar Marius Oprea cu morții în brate.
Spunea că cea mai simplă expertiză medico-legală costa 500 lei, Statul spune nu-i al meu, Parchetul nu noi, medicina legală spune nu, noi trebuie să fim plătiți, direcția penitenciarelor spune păi noi v-am lăsat să săpați și până la urma de vină e el pentru că i-a găsit!
Concluzionează frumos: "E un fel de ciclu istoric, trebuie să ne consumăm comunismul, partidul comunist a dispărut dar nu comuniștii și nu mentalitatea lor. Și ei conduc în continuare!"
Și așa rămân sfinții neidentificați, în gropi comune și fără cruce, și atunci ne mai mirăm ca devenim tot mai răi când nici biserica nu vrea să îi canonizeze, deși la Prislop demult a devenit loc de pelerinaj pentru Sfântul Arsenie Boca un clarvăzător, sau moaștele întregi ale părintelui Ilie Lăcătușul de la cimitirul Giulești din București, la care am fost și eu să mă închin luna trecută și aflam că ușa (metalică acum) a fost spartă în nenumărate rânduri de rău-voitori (ca să spun frumos) care vroiau să profaneze moaștele dar niciodată nu s-au putut apropia, sfințenia lui îi ardea, ca să nu mai vorbim de miile de minuni care s-au petrecut în toate aceste locuri și în multe altele.
Cu toate acestea ei ne ocrotesc și ne iubesc de sus și așteaptă smeriți un gând, o pomenire. De aceea suntem datori fiecare cum poate să-i facem cunoscuți, să le mulțumim pentru ocrotirea pe care ne-o dau și de care multi pot da mărturie și să-i rugam șă ne ierte ignoranța și lipsa de acțiune de care dăm dovadă.
Asta am vrut și eu prin această postare, să adresez un îndemn vouă celor ce citiți să-i mai lăsați pe Băsescu, Ponta, Cornulețu, pe steaua cu 5 colturi (de care amintește părintele Arsenie și de care spune că va dispărea, dar va veni cea cu 6 colțuri, adică anarhia și va fi vai și amar) că n-o să ne vină niciodată vreun ajutor de la ele și să ne amintim și de cei care s-au sfințit în închisoare.
Pentru deținuți, hrana puțină n-a fost un chin așa cum sperau torționarii ci un prilej de a posti continuu, tortura continuă i-a învățat smerenia, umilința a ajuns să-i înalțe iar moartea să fie percepută ca bucuria învierii. Și astfel celulele s-au transformat în chilii iar temnițele în adevărate mănăstiri, în întunericul închisorii s-a născut o lume mai credincioasă, mai profundă și mai iubitoare de Dumnezeu!
"Comunismul a umplut cerul de sfinți!" - Arsenie Papacioc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu